Irina Rimes, adevărul din spatele pieselor sale: „Ceea ce nu pot să spun în față, cânt”. Artista a scris melodii pentru foștii iubiți

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Irina Rimes, instagram
Descriere foto: Sursa foto: Irina Rimes, instagram

Irina Rimes recunoaște că a scris multe piese inspirată de problemele în amor. Artista spune că se exprimă mult mai ușor în versuri, așa că lucrurile pe care nu le-a putut spune în față, le-a cântat. 

Irina Rimes trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de iubitul ei francez. De doi ani, viața ei sentimentală e cât se poate de reușită. Cu toate astea, trecutul vedetei, deși nefericit în dragoste, i-a servit ca inspirație pentru melodiile sale. Așa se face că piese precum „Nu știi tu să fii bărbat'  au ajuns în topuri, dar și la urechile „muzelor” sale, exprimând astfel lucruri pe artista nu le-a putut spune în față.


„Eu sunt bine deja de vreo doi ani, adică nu văd nicio problemă, scriu în continuare, scriu despre aceleași chestii, uneori îmi imaginez, uneori scriu din trecut, scriu din experiențele anterioare. Am piese o grămadă scrise de atunci, îmi ajung încă de trei albume pe viitor, deci nu cred că duc lipsă de așa ceva. Și, ce-i drept, acum scriu piese mai vesele!

Eu am avut și nevoia asta de a spune tot ce simt, pentru că eu am o comunicare foarte proastă cu oamenii în general, sunt destul de reținută în ceea ce privește comunicarea. Și atunci ceea ce nu pot să spun în față, cânt! Așa am făcut piesa „Nu știi tu să fii bărbat' și a mers, a funcționat, și-a atins exact scopul!, a fost mesajul artistei, pentru cancan. 

 

Irina Rimes s-a mutat în casă nouă cu iubitul francez: „Atunci când doi oameni se iubesc, își fac planuri de viitor”

 

hiar dacă în România se bucura de un succes imens pe plan profesional, artista s-a mutat pentru o perioadă de timp în Franța, acolo unde locuiește noul ei iubit francez, pe nume David Goldcher. Chiar dacă în trecut aceasta a fost profund dezamăgită de bărbații din viața ei, aceasta a dat o nouă șansă iubirii și spune că este mai îndrăgostită ca niciodată.

Irina Rimes s-a mutat în casă nouă cu iubitul francez

După un an de relație, Irina Rimes a declarat că este foarte fericită, mai ales că s-a mutat cu iubitul ei în casă nouă. 

„Alaltăieri a fost ziua mea, ieri a fost ziua iubitului meu și tot ieri ne-am mutat în casă nouă. Am sărbătorit foarte frumos, ce-i drept ne-am culcat mai devreme decât de obicei, pentru că nu am avut o perioadă tocmai prolifică în ultimele zile, dar a fost foarte frumos și sunt foarte fericită. Până acum am locuit împreună, doar că era sus, la etajul 8, acum este pe pământ”, a declarat Irina Rimes pentru playtech.

Mai mult decât atât, artista a vorbit și despre căsătorie. Irina Rimes a mărturisit că ea și iubitul său au planuri de viitor împreună, însă preferă să nu grăbească lucrurile. 

„Atunci când doi oameni se iubesc, își fac planuri de viitor și noi avem planurile noastre de viitor, dar sunt ale noastre. Nu știu dacă trebuie să ne grăbim undeva (n.r. – oficializarea relației) și dacă o să o facem, probabil o să o facem intim și nu o să știe nimeni”, a mai dezvăluit cântăreața în vârstă de 30 de ani, pentru sursa citată.

Cum s-a cunoscut Irina Rimes cu iubitul francez

„L-am întâlnit pe David într-o sesiune. Când l-am văzut, am zis: ce-i cu copilul ăsta? Eram amândoi pierduți în spațiu. Mă văd mamă în curând. Aș vrea să fac nunta în România, să fie o nuntă cu tradiții, cu dezbrăcatul miresei. Nu știu ce-o să înțeleagă prietenii noștri din Franța din asta, dar pentru mine acasă e tot aici.

Mama e topită după David, am fost cu el în România și l-am prezentat părinților. A strâns și a spălat toate vasele de la masă când a fost la noi. Mama a fost atât de încântată de el, încât mi-a zis: «Pe ăsta nu-l mai pierzi!»”, a declarat Irina Rimes într-un podcast pe YouTube. 

Irina Rimes, adevărul despre divorțul de fostul soț

Puțini sunt cei care știu că artista a fost căsătorită în urmă cu mai mulți ani. Recent, Irina Rimes a fost invitată în cadrul podcastului susținut de către Cătălin Măruță,acolo unde  a vorbit deschis despre mariajul pe care l-a avut cu Andi Bănică, ce a durat un an de zile. Vedeta a spus cum l-a cunoscut pe fostul ei soț, dar și din ce cauză s-a ajuns la un divorț.

Irina Rimes a povestit că a ajuns să fie într-o relație cu Andi Bănică dintr-o întâmplare. Mai exact, câțiva prieteni au complotat și au făcut în așa fel încât cei doi să fie împreună. 

„Nimeni nu putea să mă primească. Toată lumea se ducea la mare, la munte. (…) Toată lumea îmi zicea: `N-am cum să te primesc, sună-l pe Andi`. Dar nu-mi permiteam atunci.

La un moment dat mă sună Andi pe mine. (…) De fapt, aflu mai târziu că nu aveam niciun contract. Nu exista nicio invitaţie din partea nimănui, ci Cristi Tabără se gândise el, aşa, că eu cu Andi trebuie să fim împreună. Nu ştiu câţi oameni erau în complot. Nu ştiu.”, a declarat Irina Rimes, în cadrul podcastului.

De ce a divorțat Irina Rimes de fostul soț?

Deși s-a speculat că Andi Bănică a înșelat-o pe artistă, Irina Rimes a ținut să explice cum au stat lucrurile, de fapt. Irina Rimes a spus că nu a fost vorba despre infidelitate, ci s-au separat din cauza faptului că își doreau lucruri diferite.

„Eu stăteam cu Andi la un moment dat și ne uitam la televizor, la o emisiune unde se discută chestii de genul (n.r. relații celebre).

Stăteau doi psihologi, un astrolog, etc. să discute problema mea cu soțul meu, care stătea lângă mine. Eram amândoi cu un pahar de vin și ne uitam ca la film, ca la o comedie. (…) Nu a înșelat nimeni pe nimeni. Nu a făcut nimeni niciun copil.”, a mai mărturisit Irina Rimes, în podcastul lui Măruță.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel