Irina Loghin, sacrificii imense pentru a putea avea copii: „Am avut sarcini toxice, grele”

Data publicării:
Irina Loghin, foto Facebook
Descriere foto: Irina Loghin, foto Facebook

Irina Loghin este una dintre cele mai iubite artiste din România. Chiar dacă s-a bucurat de o carieră de succes, aceasta a trecut prin clipe foarte grele până a reușit să rămână însărcinată. 

Irina Loghin a rămas însărcinată la vârsta de 35 de ani. Artista s-a chinuit foarte mulți ani să devină mamă și a trecut prin dureri cumplite. Un medic din Cluj i-a redat artistei speranța. Doctorii au constatat atunci că problema artistei este din cauza unei răceli puternice din copilărie, care nu a fost tratată corespunzător. Imediat la o lună de la vizita medicală, Irina Loghian a rămas însărcinată cu primul copil. 


"Pe la treizeci şi cinci de ani, când m-am dus într-un turneu la Cluj, m-am interesat ce pot să fac, aflasem că la Cluj sunt profesori foarte buni. M-am dus la un profesor ginecolog să îmi facă un consult. Mi-a dat un tratament de șase luni, mi-a făcut histerosalpingografia. Îţi introduce în uter o soluţie care este înfiorătoare, ustură foarte tare! 


Medicul a observat că am avut o răceală în copilăria mea, foarte puternică și netratată la timp. În urma acelei analize am devenit fertilă. Imediat, la nici o lună, am rămas însărcinată", a mărturisit interpreta, potrivit Click.


Datorită acelui medic, Irina Loghin a devenit mama a doi copii superbi, Ciprian și Irinuca. Fiica artistei s-a căsătorit în urmă cu trei ani, la vârsta de 40 de ani. 


Chiar dacă a fost foarte fericită că a rămas însărcinată, primele luni de sarcină au fost un chin pentru îndrăgita artistă. Irina Loghin își revenea atunci când simțea gazele de eșapament de la mașini. 


„Am avut sarcini toxice, grele. Prima sarcină a fost cu Ciprian. Era în 1976. Atunci a început greul. Până la patru luni, când a mișcat, a fost ceva groaznic. În permanenţă aveam o stare de greaţă, o stare de rău foarte mare! Gazele de eșapament îmi făceau bine! Mă duceam când treceau mașinile, mai ales alea mari, și inhalam'', a mai spus artista.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel