"Mi-a pus mâna pe toate cele, mi-a tras fermoarul de la bluză". Ioana Năstase, agresată într-un restaurant: Lui Ilie îi plăcea ce se întâmpla

Data actualizării: | Data publicării:

Ioana Năstase a povestit îngrozită experiența șocantă prin care a trecut într-un restaurant, după ce a fost agresată. de față cu soțul ei, Ilie Năstase.

"Nu îmi revin, am avut o experiență foarte neplăcută. Este tragedia vieții. Sâmbătă seara, după ce am fost cu Ilie într-un centru de mobilă și l-am căutat o oră prin parcare, acesta mi-a zis că îi este foame. Eu nu am vrut să merg în niciun local, dar a insistat. După ce am ajuns la restaurant cu Ilie, a venit o femeie la masă, nu am înțeles cine a fost.  Am înțeles că femeia respectivă este cunoscută, m-a agasat timp de 3 ore, nu am trăit niciodată o asemenea experiență”, a declarat Ioana Năstase, pentru click.ro.

"Lui  îi plăcea ce se întâmpla acolo"

 

"La un moment dat, m-a întrebat dacă vreau să merg la toaletă. I-am zis că nu. A început să insiste și am zis hai să merg. Se uita în spatele meu și mi-a zis "mamă, ce fund apetisant ai! Ce te-aș ciupi! Când ne-am întors la masă, i-a zis lui Ilie că vrea să mă sărute. Am rămas șocată. Mi-a pus mâna pe toate cele, mi-a tras fermoarul de la bluză. Eram în trening. Când mi-a tras fermoarul, Ilie a rămas perplex pentru că am rămas în sânii goi și mi-a pus și mâna pe un sân. Într-un restaurant să faci așa ceva… Au văzut oamenii ce s-a întâmplat. Femeia i-a zis lui Ilie că mă sărută, iar el i-a zis "Ok baby", adică lui îi plăcea ce se întâmpla acolo”, a declarat soția lui Ilie Năstase.

"Partenerul meu îi făcea semne, de parcă era în regulă ce îmi făcea. Am vrut să plec, dar am rămas de dragul lui Ilie", a adăugat aceasta.

Divorț cu împăcare

 

În luna noiembrie, bruneta a mers la Judecătoria Constanța și a depus actele de divorț, însă, între timp, s-a împăcat cu acesta.

”Astăzi, un capitol din viața mea a luat sfârșit!!!! Mă consider o femeie puternică și mândră de faptele mele… răbdarea mea, iertarea mea, voința și bunele intenții. Pot spune că aceasta experiență m-a schimbat foarte mult din toate punctele de vedere, chiar dacă a fost nevoie de foarte multă stăpânire de sine.

RĂBDAREA MEA A LUAT SFÂRȘIT! În toată această perioadă, am avut și ocazia de a cunoaște oameni buni, de o mare valoare și bine intenționați iar pentru asta le mulțumesc! Poate unii dintre dumneavoastră m-ați judecat gresit, alții mi-ați acordat înțelegere si mi-ați apreciat răbdarea care nu a fost deloc ușoară. Am continuat să lupt, crezând si sperând că se va schimba ceva în bine. Vă rog, să mă înțelegeți că în această perioadă voi avea nevoie de liniște si puțină intimitate! Vă mulțumesc frumos pentru înțelegere! Cu deosebit respect, IOANA!”, scria Ioana Năstase, atunci, pe Facebook.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Florentina Constantin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel