Ioana Năstase vrea să își deschidă o nouă afacere. Ce planuri are soția lui Ilie Năstase: "El mă va susține"

Ioana Năstase, sursa instagram
Descriere foto: Ioana Năstase, sursa instagram

Ioana Năstase are planuri mari de viitor. Vedeta este hotărâtă să își deschidă o nouă afacere.

Ioana Năstase este pregătită să își deschidă o nouă afacere, la care visează de câțiva ani. Mai exact, soția renumitului tenismen Ilie Năstase vrea să își facă propriul han, unde oamenii pot să vină în vizită. 

„Toată lumea știe că în toamna anului trecut mi-am cumpărat acel armăsar pur sânge arab, Cezar, de peste trei ani. Ei bine, l-am lăsat la centrul de Echitație de la Bodu, de lângă Brașov, unde sunt niște condiții excelente pentru el. Însă eu am o anume problemă. Fiindcă ori de câte ori merg acolo încerc să mă cazez cât mai bine, ca să-mi petrec cât mai mult timp cu Cezărică al meu. Nu prea am găsit ce visez! Așa s-a născut ideea! Să-mi fac propriul han, în zonă. Se va numi Hanul Ioanei!”, afirmă Ioana Năstase pentru impact.ro.

Ioana Năstase: Am plecat de la ideea unei căbănuțe

 

Vedeta a mărturisit că lucrurile se vor mișca foarte repede, mai ales că are și susținerea soțului său. Inițial, Ioana Năstase venise cu ideea de a face o cabană, însă Ilie Năstase i-a propus să facă un han. 

„Am vorbit și cu Ilie! Cred că mă va susține! Am plecat de la ideea unei căbănuțe, dar tocmai Ilie mi-a zis ceva de genul: Ce căbănuță, dragă! Fă un han acolo!

Și înclin deja să-i dau dreptate. Visez deja cu ochii deschiși la un han, nici prea mare, nici prea mic, cu cel puțin șase camere și cu șemineu, în fiecare cameră, fiindcă mie-mi plac șemineurile, unde lumea să vină să se relaxeze.

Știu o groază de bucureșteni care trec pe acolo, prin Bodu, așa că mă pregătesc pentru toate cele de cuviință. Poate la vară va fi gata, cine știe?!”, a adăugat Ioana Năstase pentru sursa citată. 

Ioana Năstase, secretul unui păr bogat și sănătos

 

La  46 de ani, soția lui Ilie Năstase pare să fi descoperit secretul tinereții. Ioana Năstase este deținătoarea unui corp ca tras prin inel, pentru care face însă multe sacrificii. Pe lângă trupul perfect, soția lui Ilie Năstase este admirată și pentru podoaba capilară. Părul vedetei este foarte bogat și strălucitor, însă vedeta a declarat că se coafează singură și merge destul de rar la coafor.  Într-un interviu recent, Ioana Năstase a dezvăluit cum își îngrijește părul. Acesta a mărturisit că are un șampon pe care îl folosește de ani de zile. 

"Sunt întrebată tot timpul ce fac să am părul așa. Mare lucru, nu. Eu am grijă de el, nu folosesc tratamente scumpe și nu merg la saloane. Îl pieptăn doar atunci când îl spăl. Mă spăl cu același șampon de zece ani, pe care îl iau din Turcia, are multe vitamine. Îl spăl la trei zile, apoi mă clătesc cu apă foarte rece, pentru că asta îl revigorează și-i dă luciu. Acum 4 ani l-am avut foarte lung, până la mijloc, apoi m-am tuns până la umeri, e important să-l tunzi. Mă vopsesc o dată la trei luni, nu prea am fire albe. Cred că mai contează și gena", a povestit Ioana Năstase, pentru Click!



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Dată: 15 feb, 08:04 | Categorie: Vedete
Get it on App Store Get it on Google Play