INNA, colaborare inedită. Artista lansează piesa ”Wherever You Go”, alături Reynmen, celebrul artist din Turcia

Data publicării:
INNA prezintă ”Wherever You Go”cu Reynmen, celebrul artist din Turcia
Descriere foto: INNA prezintă ”Wherever You Go”cu Reynmen, celebrul artist din Turcia

INNA continuă colaborările spectaculoase și lansează ”Wherever You Go”, în colaborare cu Reynmen din Turcia, unul dintre artiștii și creatorii de conținut în ascensiune.

 

 

Piesa a fost compusă de Yoshi Breen, Nonô, Alex Cotoi, Elena Alexandra Apostoleanu, Yusuf Aktaş, versuri de Yoshi Breen, Nonô, Elena Alexandra Apostoleanu, Yusuf Aktaş și produsă de Alex Cotoi, Marcel Botezan, Sebastian Barac și transmite atmosfera caldă și plină de distracție a verii, chiar dacă este pe sfârșite. Piesa vorbește despre o poveste frumoasă și mistuitoare de iubire, plină de pasiune.

 

INNA este unul dintre cei mai iubiți artiști în Turcia, așa că era doar o chestiune de timp până să ajungă să colaboreze cu Reynmen, la rândul său extrem de apreciat în țara sa natală. ”Wherever You Go” a fost piesă potrivită care să reflecte stilurile celor doi artiști, spre bucuria fanilor care își doreau un featuring.

 

INNA a avut o vară plină de concerte și festivaluri atât în România, cât și în Turcia, Lituania, Finlanda, Estonia, Belgia, de departe, momentul principal al acestui sezon fiind prezența sa pe scena de la Tomorrowland alături de Timmy Trumpet și Dimitri Vegas și Like Mike, în fața a peste 200 000 de oameni, o experiență intensă.

 

Reynmen, pe numele său Yusuf Aktaş, este artist și creator de conținut care a debutat în 2019 cu piesa "Derdim Olsun”, iar apoi a lansat ”Ela”, “Kaçamak" în colaborare cu Ufo361 și ”Melek”. Datorită conținutului creat, artistul este pe locul 8 în Turcia din punct de vedere subscriberi.

 

INNA, unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu o carieră impresionantă și la nivel internațional, a atins un nou prag important: 10 miliarde de vizualizări și de stream-uri.

 

Acesta reprezintă și un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume, cu colaborări cu artiști români și internaționali relevanți cum ar fi J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

 

Tot anul acesta, INNA a marcat o nouă reușită: este artista cu cele mai multe clipuri pe YouTube (269) ce depășesc 1 milion de vizualizări din lume, conform Kworb, dar și artista cu cele mai multe vizualizări pe YouTube din Europa (exceptând UK).

 

După ce a cucerit topurile muzicale din Europa cu hitul „Up”, regina muzicii dance, INNA, a lansat un nou single „Magical Love”, pentru care va lansa în curând și videoclip oficial.

 

Cu un număr impresionant de hituri în palmares și cu sute de concerte prin Europa, Asia, America Latină, SUA, Canada și în Orientul Mijlociu, INNA este un nume relevant în industria muzicală. Colaborările recente alături de artiști internaționali, dar și din România, o fac pe INNA una dintre cele mai apreciate artiste. Piese precum „Up” feat. Sean Paul sau ”Tare” alături de The Motans sunt doar câteva dintre exemplele de lansări recente ce au luat cu asalt topurile muzicale de specialitate. Artista se bucură de peste 7,6 milioane de ascultători lunari pe Spotify și peste 4 miliarde de vizualizări pe YouTube, doar pe propriul canal. Cel mai recent single “Up”,  lansat în colaborare cu rapper-ul jamaican Sean Paul, a strâns peste 100 milioane de views pe YouTube și peste 43 de milioane de stream-uri pe Spotify.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel