Ilinca Stan, scrisoare către Moș Crăciun: „Cea mai arzătoare dorință”

Data publicării:
EXCLUSIV

Ilinca Stan împărtășește cu cititorii Spectacola cele mai arzătoare dorințe de Crăciun.

Ilinca Stan, tânăra de 12 ani pe care publicul a urmărit-o în cadrul emisiunii Românii au talent, unde a urcat pe scenă alături de Eugenia Nicolae, a lansat cel de-al doilea său single, piesa de sezon „Crăciun pentru totdeauna”. Melodia vorbește despre anii copilăriei și visurile celor mici legate de un Crăciun continuu, cu multe cadouri, zăpadă din abundență și distracții pe măsură. Melodia este compusă de către artista Eugenia Nicolae, care i-a fost și profesoară de muzică, alături de producătorul Rimenescu.

 

 

Ilinca studiază muzica de la vârsta de 6 ani, canto și pian, și este elevă a școlii de muzică Music Tech School, având-o ca profesoară pe Irena Elena Stefan. Mica artistă are în palmares deja o serie de premii din industria muzicală, precum Premiul I la secțiunea pop românesc din cadrul Concursul Național de Interpretare Instrumentală și Vocală Viitori muzicieni, 2019, și Premiul I din cadrul secțiunii pop internațional la Concursul Național de Interpretare Instrumentală și Vocală Viitori muzicieni, 2019, desfășurat în București.

 

SPECTACOLA: Cum te găsim în acest final de an?

Ilinca Stan: În acest final de an mă găsiți fericită, dar în același timp și obosită, deoarece de-a lungul acestui an am avut o mulțime de activități, unele frumoase, altele mai puțin plăcute.

 

 

SPECTACOLA: Cu ce te-a surprins 2023? Dacă ar fi să numești cea mai mare bucurie, dar și cea mai mare provocare din acest an, care ar fi acelea?

Ilinca Stan: Cea mai mare bucurie e faptul că în acest an am lansat primul meu cântec, numit „Copii”. Și nu m-am oprit aici, pentru că tocmai am lansat un colind „Crăciun pentru totdeauna”. Cea mai mare provocare a fost și este școala, deoarece sunt multe lucruri noi de învățat, iar suplimentar sunt multe alte activități (extra-școlare).

 

SPECTACOLA: Cu ce gânduri, planuri și speranțe intri în noul an?

Ilinca Stan: Mi-aș dori ca în următorul an să continui această activitate minunată, să lansez noi melodii și să particip la alte concursuri, eventual să și câștig.

 

SPECTACOLA: Dacă ar fi să premiezi o persoană din viața ta, pentru anul care tocmai se încheie, care ar fi aceea și de ce?

Ilinca Stan: Mi-aș premia fratele, Matei, deoarece este o persoană minunată, o persoană pe care mă pot baza.

 

 

SPECTACOLA: I-ai scris Moșului în acest an? Care ar fi cea mai arzătoare dorință a ta, în acest Crăciun?

Ilinca Stan: Încă nu i-am scris Moșului în acest an, dar cea mai arzătoare dorință ar fi să am note mari la școală, și în dar de Crăciun să-mi aducă un Lego.

 

SPECTACOLA: Cum vei petrece sărbătorile? Care sunt tradițiile care nu lipsesc de la masa de Crăciun?

Ilinca Stan: Sărbătorile le voi petrece alături de familia mea. Tradițiile care nu lipsesc de la masa de Crăciun sunt: mâncarea făcută de bunica și colindele cântate împreună cu cei dragi.

 

 

SPECTACOLA: Într-un scenariu perfect, cine ți-ai dori să fie alături de tine la masa de Crăciun?

Ilinca Stan: La masa de Crăciun vreau să fie familia și în special, Matei, fratele meu.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel