Horoscop 8 - 14 iulie 2024. Daniela Simulescu arată zodia care trebuie să evite scandalurile - Video

Data actualizării: | Data publicării:
Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens
Descriere foto: Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Daniela Simulescu, astrologul DC News, a făcut previziunile astrale pentru săptămâna care urmează.

”Este săptămâna lui Venus, pentru că face anumite aspecte interesante, plăcute și își schimbă semnul. Când vorbim despre Venus, știm cu toții, că e în toată zona de relații, de iubire, feminitate, frumusețe, dar, mă știți cum spun de fiecare dată, până la toate astea, Venus este cu plăcerea, indiferent de ce înseamnă ea pentru noi. Venus trece tot timpul și prin stomac, oricât am vrea noi să gândim magic și să credem că totul este despre iubire, poveste, romantism, basme așa și pe dincolo, totul este prin stomac în zilele în care trăim! 

Deci, dragii mei, Venus este cu plăcerea, în primul rând și dat fiind faptul că, iată, este o perioadă de concedii, de vacanță unde să vă odihniți, ne priește toată această plimbare a lui Venus de săptămâna viitoare!

Luni, Venus face un sextil cu Uranus, Venus din Rac și Uranus în Taur. Este un aspect nemaipomenit pentru a schimba ceva, iată, în relație și în cuplu, pentru că, poate, aveți o situație mai tensionată, mâine unul dintre voi poate să vină cu o idee nouă! Poate să vină cu o soluție sau poate să facă o surpriză celuilalt să îl mai detensioneze!”, a spus Daniela Simulescu.

Berbec / Ascendent în Berbec

”Marte, guvernatorul tău, se apropie de Uranus. Ce înseamnă acest lucru? Toată săptămâna ești pe jar, mai ales, din punct de vedere financiar. Conjuncția celor doi se întâmplă în Casa a 2-a. Deci, banii vin, banii pleacă. Banii vin iar, banii pleacă, din nou, dar știi cum? Într-o clipită! Nici nu îi pui bine în buzunar, pentru că imediat s-au dus. Când Marte se întâlnește cu Uranus, nici nu ai un control extraordinar, că dacă ești în vacanță, la plajă, la munte, dai banii pe orice. Singurul lucru la care, totuși, trebuie să ai grijă este să nu îți faci planuri la planuri, pentru că Uranus atunci când vrei și mai mult să te ții de planuri face și mai multe ravagii.

Ți-aș recomanda, cumva, să fii flexibil, să ai un buget de risc, să nu cheltui toți banii. Să ai acolo un buget de risc, ceva pregătiti în caz de ceva, după care, gândește-te că Venus, guvernatoarea Casei a 7-a la tine, intră în Casa a 5-a. Este un moment bun, din punctul meu de vedere, pentru că mulți dintre voi veți vedea viața cu niște ochelari roz. Veți romanticiza mai mult ce se întâmplă în viețile voastre. Veți prefera să trăiți ca într-un serial de pe Netflix, într-un film în care veți fi scenariștii săptămâna ce urmează. Mulți dintre voi s-ar putea să fiți atrași de o persoană și să ieșiți la eveniment, ceea ce vă recomand!”, a spus Daniela Simulescu.

Taur / Ascendent în Taur

”Venus, guvernatoarea voastră, iată, schimbă semnul! Astfel, și în comportamentul vostru va apărea o schimbare. Venus se duce în Casa a 4-a și, dintr-odată, aveți chef să stați mai mult pe acasă, cu familia, să faceți planuri și curățenie. Dacă veți merge în concediu, nu prea veți avea chef să ieșiți unde sunteți cazați. Treaba serioasă este următoarea: Marte se apropie de conjuncția cu Uranus exact în semnul vostru. Asta înseamnă că dacă mâine vă faceți planuri, până duminică se duc planurile respective. Nu prea vă place Uranus, sunteți cu el în ceafă de câțiva.

Sunt convinsă că mulți ați trecut prin schimbări și veți mai trece până trece din semnul vostru. Mai avem vreo doi ani în care vă jucați cu Uranus. Vă recomand ca la finalul săptămânii viitoare, dacă apare ceva, să nu ziceți nu! Dacă vă propune cineva o excursie, ziceți da! Aveți nevoie de un pic de surpriză în viața voastră, de un pic de adrenalină. Singurul lucru de care trebuie să stați departe este de scandal, pentru că Marte este guvernator de Casa a 7-a și dacă se întâlnește cu Uranus în semnul vostru nu prea dă bine la relații!”, a spus Daniela Simulescu.

Gemeni / Ascendent în Gemeni

”Mercur face sextilul cu Jupiter, aproape că nici nu mai contează restul aspectelor. Este adevărat că Marte întâlnindu-se cu Uranus în Casa a 12-a, s-ar putea să vă corecteze cu anumite faze din trecut, totuși, mare probleme la sănătate, cei care vă știți cu probleme de sănătate. Jupiter este în semnul vostru, deci este de bine. Mercur este un semn care vă este prietenos, face și sextil cu Jupiter. Este o săptămână destul de bună pentru voi. Iată că Venus intră în Casa a 3-a. V-aș recomanda cât mai puțină victimizare și să faceți o hârtiuță, dacă se poate, în care să scrieți pro și contra, ce e de bine și ce nu, ca să vă dați seama că nu are rost să vă supărați”, a spus Daniela Simulescu.

”Când avem o jumătate plină, v-aș recomanda să o priviți doar pe aceea! De asemenea, comunicați. Nu mai țineți în voi. Sunt convinsă că veți găsi cea mai bună cale prin care o să o faceți. Și plimbați-vă, nu stați locului, voi nu aveți nevoi de plictiseală. Dacă va fi ceva ce vă v-a supăra va fi plictiseala, rutina, blazarea, chiar dacă nu vă puteți baza pe nimeni și nimic nici nu mai contează! V-ar prii să interacționați și cu alte persoane. Trebuie să fiți precum un burete care acumulează din toate părțile câte ceva!”, a spus Daniela Simulescu.            

Vezi previziunile pentru celelalte zodii aici:

Youtube video image

 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andrei Itu | Categorie: Horoscop


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel