Grasu XXL, probleme cu poliția, după ce a lovit un tânăr cu o sticlă de apă și l-a înjurat VIDEO

Data publicării:
Grasu XXL, foto Facebook
Descriere foto: Grasu XXL, foto Facebook

Grasu XXL, pe numele său real Dragoș Nichifor, a fost protagonistul unui scandal de amploare, zilele trecute, chiar în timpul unui concert. 

Artistul a ajuns în atenția polițiștilor bucureșteni de la Secția 17, după ce l-a lovit cu o sticlă de plastic cu apă pe spectator, chiar la începutul unui concert, care a avul loc în Parcul Izvor din București. Motivul scandalului ar fi fost criticile pe care respectivul spectator i le-ar fi adus artistului, cu privire la reclamele în care acesta apare. Grasu XXL este imaginea unei companii de jocuri de noroc. 

Întregul moment a fost filmat de fanii prezenți la fața locului, iar polițiștii s-au autosesizat după ce filmarea a ajuns virală pe rețelele de socializare. 


În filmare se poate auzi cum Grasu XXL se enervează după ce spectatorul respectiv îl critică pentru că promovează jocurile de noroc. ”Ooo, fotoliu pentru casă. Casa ce? Casa Pariurilor pentru Grasu”, se aude în înregistrarea video.

Deși paza a intervenit imediat, Grasu XXL l-ar fi lovit cu sticla de apă pe bărbatul respectiv și l-ar fi înjurat chiar în timp ce acesta era scos afară din sală.

Artistul a continuat să înjure la microfon, chiar și după ce scandalul a fost stins de către agenții de pază. 


”Doamne, proști sunt pe lumea asta. Jesus, ești prea prost, du-te acasă. Nu mai mânca droguri, du-te acasă ca să nu îți iei și bătaie pe aici, prostule care ești”, a spus Grasu XXL.

Vezi video aici.


Comunicatul poliției:

Polițiștii anunță că au văzut imaginile și s-au sesizat din oficiu.

În acest caz, se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice,

„Având în vedere apariția unor imagini video pe rețelele de socializare, cu privire la faptul că un artist, în timpul unui concert care a avut loc în Sectorul 5, ar fi amenințat un bărbat, Serviciul Informare și Relații Publice al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele: În data de 29 iunie a.c., în urma apariției unor imagini video, pe rețelele de socializare, în care un artist ar fi amenințat un bărbat, în timpul unui concert, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 17 Poliție au demarat cercetări, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5”, au anunțat polițiștii, potrivit DC News. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel