Georgiana Saizescu, despre rolul pe care Nosfe l-a interpretat în filmul „Visul”: „Mulți îl judecau că nu o să se descurce”/ EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Goergiana Saizescu a vorbit, în exclusivitate pentru Spectacola, despre rolul pe care regretatul Nosfe l-a avut în filmul „Visul”. 

Inspirat din fapte reale, filmul regizat de Cătălin Saizescu după un scenariu semnat de Gabriel Gheorghe, este o comedie în care visul unui actor de provincie pare să se năruie, în timp ce visurile celor din jur sau ale deținuților cu care ajunge să pună în scenă un spectacol de teatru par să se apropie mai mult de îndeplinire. Din distribuția filmului, care se derulează deja în cinematografe, face parte și regretatul Nosfe. 

Georgiana Saizescu, despre rolul pe care Nosfe l-a interpretat în filmul „Visul”

Georgiana Saizescu a fost invitata Georgianei Ioniță-Toader, în emisiunea „Întâlnire cu arta”, acolo unde a vorbit despre cum s-au derulat filmările pentru comedia „Visul”, care a apărut în cinematografe pe 12 decembrie 2023, dar și despre cum s-a descurcat regretatul Nosfe pe platoul de filmare. Actrița a mărturisit că mulți l-au judecat la început și au spus despre el că nu se va descurca, el fiind de meserie artist. Georgiana Saizescu a ținut să contrazică pe toată lumea spunând că regretatul artist s-a comportat ca un adevărat actor pe platoul de filmare. 

„Nosfe a făcut un rol extraordinar și, la început, mulți îl judecau că nu o să poată să facă, că el vine dim mediul acesta cu muzica. Nu este actor, dar este artist și ai acolo ceva. Sunt atâția artiști care joacă în filme și se descurcă foarte bine. Nu trebuie să scrie neapărat pe diplomă că ești actor, poți să o faci. Nosfe este unul dintre ei și a fost un băiat extraordinar, nu întârzia niciodată, tot timpul era pregătit, își știa textul, nu am avut nicio problemă cu el. Când o să meargă lumea în cinematografe și o să vadă filmul, o să aibă o surpriză plăcută.”, a declarat Georgiana Saizescu, în exclusivitate pentru Spectacola. 

Georgiana Saizescu a recunoscut că moartea lui Nosfe a căzut ca un trăsnet peste întreaga echipă. Nimeni nu se aștepta ca un băiat atât de puternic să plece dintre noi atât de devreme. Reamintim că Nosfe, unul dintre cei mai cunoscuți rapperi din România și fondatorul trupei Șatra Benz, s-a stins din viață la vârsta de doar 37 de ani. Vestea tristă a venit pe 16 octombrie, la câteva ore după ce acesta susținuse un concert. Decesul a fost cauzat de un infarct, însă nimeni nu știe acum ce l-a provocat.  Colegii de trupă, precum și alți artiști, cred că este vorba despre epuizare, întrucât acesta muncea extrem de mult. În urma artistului au rămas o soție îndurerată și o fiică, în vârstă de 7 ani. 

„A fost șocant pentru toată lumea când am auzit de moartea lui Nosfe, mie nici acum nu îmi vine să cred. Ultima dată când am văzut filmul, mă uitam la el și spuneam că este imposibil, este ireal cum un om tânăr, puternic să se ducă așa, dar uite că se întâmplă și asta nu putem să controlăm. Tocmai de aceea este important să trăim viața la maxim și să nu ne pară rău de nimic, să ne asumăm tot ce facem și să ne urmăm visul. ”, ne-a mai spus actrița.

Georgiana Saizescu, detalii din culisele filmului „Visul”

„Am chemat și actori cunoscuți, dar și oameni mai puțin cunoscuți, dar extrem de talentați. Unul dintre ei este Gabi Gheorghe, care a făcut și scenariul filmului. Gabi este actor la teatrul Alexandru Davila din Pitești și filmul „Visul” este o felie din viața din viața lui. Eu în film sunt Carmen, iubita lui Alex (Vlad Logigan). Nu am fost nici zâna cea bună, dar nici vrăjitoare. Carmen este un personaj care știe ce vrea de la viață și care are nevoie lângă ea de un bărbat puternic, cum vrem toate, de altfel, să avem bază , sprijin, iar în filmul nostru, Alex nu îi poate oferi toate astea iubitei lui, pentru că este o relație din adolescență, o relație care s-a consumat și, cumva, fiecare ar trebui să meargă pe drumul lui. ”, ne-a povestit Georgiana Saizescu. 

Urmărește interviul integral mai jos: 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel