Gabriel Cotabiță, detalii despre prima întâlnire cu soția sa. Alina este cu 30 de ani mai tânără decât el: „Toată lumea a zis că este din interes”

Data publicării:
Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV
Descriere foto: Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Gabriel Cotabiță, în vârstă de 66 de ani, are o soție cu 30 de ani mai tânără. 

Gabriel Cotabiță se consideră un norocos. Soarta i-a zâmbit în momentul în care a cunoscut-o pe Alina, tânăra care avea să-i fie soție și sprijin în cele mai grele momente. Acesta și-a cunoscut soția la un concert al său, în urmă cu 7 ani. Tânăra venise însoțită se mama ei și tot ea a fost cea care le-a făcut cunoștință. Diferența de vârstă a adus multe critici în jurul cuplului, însă timpul a demonstrat că iubirea nu are vârstă, Alina fiind cea care l-a sprijinit pe artist în momentele sale cele mai dificile. Cererea în căsătorie a venit imediat după ce acesta s-a trezit din comă. în 2016, cei doi și-au spus „Da” în fața altarului. 

 

 

”Alina a ajuns la spectacole pentru că maică-sa a luat-o pe ea la un spectacol de-al meu. Nici măcar nu știa cine sunt (n.r. actuala soție). Ea a reușit să facă pentru mine niște lucruri pe care foarte puține femei le-au făcut în viața asta pentru mine. Și-a câștigat locul, pe care oricum nu și-l dorea.

Atunci când i-am zis ”N-ar fi bine să ne căsătorim?”, a zis ”Tu ești serios? Sigur ți-ai revenit?”. Toată lumea a zis că este din interes. În niciun fel. Ea este o femeie care mă iubește și eu o iubesc foarte mult pe ea. Am avut noroc și am noroc în continuare. Fetele sunt bune prietene (n.r. cu soția). Au fost cu ea în vacanță”, a declarat cântărețul pentru Antena 3.

 

Artistul are 3 fiice, Aela (40 ani) şi gemenele Eliza şi Milena (34 de ani). Cele trei sunt apropiate de vârsta Alinei. Acesta ar fi motivul pentru care femeile din viața sa se înțeleg atât de bine. 

 

Marea dorință a artistului


Pe 1 noiembrie, artistul a împlinit 66 de ani. 
Gabriel Cotabiță a dezvăluit care este marea sa dorință de ziua lui de naștere. Artistul își dorește să mai trăiască încă 30 de ani și să poată cânta până în ultima clipă. 

 „Vreau să reușesc să mai trăiesc cel puțin 30 de ani. Să mai fiu viu atâta timp. Până atunci nu o să mă separ de muzică. O să cânt până nu mai respir”, a  mărturisit Cotabiță pentru Fanatik. 

De ziua sa de naștere, artistul a mers în platoul emisiunii ”La Măruță”, acolo unde a vorbit despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat în ultima vreme. Cu un vizibil tremur al mâinii stângi, acesta a povestit cum a fost lupta sa cu infectia Covid, dar și cât de mult l-a ajutat soția sa în ultimii ani. 


”De vreo 2 ani, supraviețuiesc numa’. Se numește Supraviețuitorul. De când am schimbat anul, am trecut prin probleme de sănătate ciudate. De 5 ani mi se tot întâmplă, de când am stat în comă. Se pare că anul acesta a fost nefast pentru mine. Am fost de Revelion în spital, cu covid-19. Apoi m-am internat cu tiroida, luna trecută. Nu a fost AVC, daca era, nu mai eram aici. A fost cu tiroida. Nu m-am operat, m-am tratat”, a declarat Gabriel Cotabiță la emisiunea lui Măruță, de la PRO TV. 

O astroloagă i-a prezis problemele de sănătate


Gabriel Cotabiță a dezvăluit că a apelat la un astrolog la începutul anului, pentru a afla ce îl așteaptă în viitor. Astroloaga i-ar fi prezis problemele de sănătate. 

„Am făcut o astrogramă, mereu fac. Sunt Scorpion, trebuie să știu ce se întâmplă. Mi s-a zis ce urmează. Astrograma se schimbă, treci prin diverse. Mi-a făcut-o o prietenă la început de an și mi-a zis că o să am o problemă, dar scap de ea. Nu m-am speriat, sunt obișnuit.  Problemele vin, tu doar trebuie să fii pregătit și să nu te sperie. Și mai ales să nu se sperie cei din jurul tău”, a mai spus artistul.

Alina, soția sa, a fost cea care l-a îngrijit

Artistul spune că Alina, soția sa, a fost cea care a avut grijă de el în ultimii 5 ani, de când i s-au acutizat problemele de sănătate. 

”Am avut noroc cu persoana pe care o am lângă mine. Nu mă așteptam să mai stea lângă mine, cu atâtea probleme de sănătate. Asta este iubire adevărată. În afară de faptul că o iubesc, nu am făcut nimic pentru ea, nu i-am ridicat o statuie. Ea este stâlpul meu de sprijin”, a mai spus Cotabiță.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel