Fulgy de la Clejani, condamnat la doi ani de închisoare. Câți bani trebuie să plătească daune fiul lui Ioniță și al Vioricăi

Data publicării:
Sursa foto: Viorica de la Clejani, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Viorica de la Clejani, Instagram

Fulgy de la Clejani a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. 

Fulgy, fiul lui Ioniță și al Vioricăi de la Clejani a primit din partea magistrațiilor  doi ani de închisoare, cu suspendare pentru tâlhărie și la plata unor daune de 10.000 de lei celui care l-a reclamat. Sentința poate fi atacată cu apel.

Fulgy al Clejanilor, condamnat după ce a jefuit un jurnalist

 ”Condamnă pe inculpatul Manole Dan Constantin Fulgeras, la pedeapsa de 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie-fapta din 10.07.2021. (….)

Interzice inculpatului dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice, pe durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. (…)

Instanţa suspendă sub supraveghere pedeapsa de 2 ani de închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani. ”, se arată în decizia instanței.

Fulgy trebuie să plătească daune 

”Obligă inculpatul la plata sumei de 10.000 (zece mii) de lei către partea civilă Kirmizigul Kevin – Serif cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 4.500 de lei-cheltuieli judiciare către stat, din care 3.000 de lei ocazionate de efectuarea urmăririi penale stabilite prin rechizitoriu”, se mai arată în sentința magistraților de la Judecătoria sectorului 3 București.

Fiul lui Ioniță și al Vioricăi de la Clejani trebuie să muncească în folosul comunității

”Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: – să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; – să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. (…)

Impune inculpatului obligaţia de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. În temeiul art. 93 alin.( 3) din Codul penal, impune inculpatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a a Copilului Sector III sau la Arhiepiscopia Municipiului Bucureşti. (…) Instanţa menţine măsura de siguranţă a obligării provizorii la tratament medical dispusă faţă de inculpat”, se mai arată în minuta instanței, relatează Fanatik.ro



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel