Fuego, afectat de moartea lui Ion Dichiseanu, Petrică Mâțu Stoian și Nicolae Dabija: "A fost o pierdere imensă. Mi-am închis telefonul două săptămâni"

Data publicării:
Paul Surugiu - Fuego, foto Facebook
Descriere foto: Paul Surugiu - Fuego, foto Facebook

Fuego a făcut mărturisiri emoționante despre marii artisti ai României, care s-au stins din viață.

Anul 2021 a fost unul greu pentru Paul Surugiu. Artistul și-a pierdut unele dintre cele mai dragi persoane din viața lui, precum Nicolae Dabija, Ion Dichiseanu, dar și Petrică Mîțu Stoian, alături de care a apucat chiar să filmeze Revelionul prezentat la televiziunea națională. Prima persoană dragă de pe listă a fost Doina Păuleanu, care l-a ajutat pe Fuego să își descopere pasiunea pentru artă.

 

“Eu îmi iubesc foarte mult colegii, dar acum nu aș vrea să mă refer neapărat la colegi, ci la oamenii mei de suflet pe care i-am pierdut în această pandemie! E vorba de doamna Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă din Constanța, care m-a îndrumat să fac proiectul caritabil de pictură «Art By Fuego», datorită ei s-a întâmplat lucrul acesta!”, a declarat Fuego pentru CANCAN.

 

A doua persoană dragă pe care artistul a pierdut-o mult prea devreme este Nicolae Dabija, scriitor, istoric literar și om politic.

Era unul dintre stâlpii Basarabiei când vorbim despre limba română și despre tricolor. A fost o pierdere imensă, mi-am închis telefonul două săptămâni!”, a spus Fuego pentru sursa citată mai sus.

 

Fuego a fost afectat și de moartea marelui artist, Petrică Mâțu Stoian. Artistul a mărturisit că a avut ocazia chiar să îl surprindă la filmările Revelionului de la TVR, cu patru zile înainte de cumplita veste a morții:

“Era un foarte bun coleg, ultima filmare a fost de Revelion la TVR, s-a simțit extraordinar, a dansat, a cântat, a spus bancuri! (…) Domnule, cine putea să creadă că după patru zile Petrică pleacă, adică nu s-a așteptat nimeni la această dramă!”, a mai spus artistul.

 

Cât despre regretatul Ion Dichiseanu, Fuego a mărturisit că acesta l-a îndrăgit foarte mult și chiar l-a integrat în familia sa.

“Maestrul pe mine m-a îndrăgit dintotdeauna, dar de când am intrat în familia lor, fiind un fel de component al familiei Dichiseanu, i-am cunoscut foarte bine și atunci s-a născut ideea de a face un moment împreună.

Și e un moment care va rămâne în toate arhivele naționale și eu sunt onorat și mândru de lucrul acesta! (…)

Nimeni nu prevestea că maestrul pleacă după un an! (…) Zece minute au durat aplauzele, momentul ăla nu pot să îl uit, am vorbit după aceea cu el despre momentul ăla încă o jumătate de an! “, a mărturisit Fuego pentru CANCAN



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel