Focurile de artificii și petardele, un real pericol pentru viața animalelor. Andrei Tutuneanu, medic veterinar: „Pot fi fatale” / EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Freepik
EXCLUSIV
Descriere foto: Sursă foto: Freepik

Isabela Oprea, reprezentant al Biroului de Protecția Animalelor CJ Ilfov, și Andrei Tutuneanu, medic veterinar, au fost invitați în cadrul emisiunii „Interviurile Spectacola și DC News”, unde au vorbit despre campania de conștientizare privind riscurile artificiilor și petardelor pentru animale.

În fiecare an, în perioada sărbătorilor, petardele și focurile de artificii reprezintă un coşmar pentru animale. Lumina și zgomotul puternic sunt un adevărat stres atât pentru câini, pisici, păsări sau animale sălbatice. Pentru a informa corect și a responsabiliza cetățenii, Protecția Animalelor CJ Ilfov, Asociația Big Hearts Society, Pet Stuff și Ministerul Afacerilor Interne au demarat campania de conștientizare a pericolelor la care sunt expuse animalele în perioada sărbătorilor, cu mesajul „Artificiile sunt pentru o noapte. Animalele, pentru o viață”.

„Artificiile sunt pentru o noapte. Animalele, pentru o viață”. Campanie de conștientizare pentru protecția animalelor de sărbători

„De când ne-am înființat am militat pentru acest proiect. Am încercat să aducem în atenția publicului faptul că aceste obiecte pe care noi le considerăm divertisment, adică petardele și artificiile, pentru animalul nostru de companie reprezintă un adevărat pericol. De aceea, împreună cu partenerii noștri Pet Stuff, Asociația Big Hearts Society și Ministerul Afacerilor Interne am demarat acest acest proiect. Este un proiect de conștientizare, un proiect de educare a oamenilor. Ei trebuie să să realizeze pericolele”, ne-a spus Isabela Oprea, reprezentant al Biroului de Protecția Animalelor CJ Ilfov.

Chiar dacă există o lege clară în privința folosirii ilegale a materialelor pirotehnice, care se pedepsește cu o amendă de până la 7.500 de lei, chiar și cu închisoare până la un an, iar tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote se sancționează cu amendă de până la 1.000 de lei, aceste lucruri, din nefericire, se întâmplă în continuare.

„Ele sunt interzise pentru persoanele neautorizate. Asta înseamnă că nu ai voie să dai cu petarde pe stradă, pe de altă parte, zgomotele puternice sunt făcute și de persoane autorizate și asta este problema pentru ei. Oricât de organizat ar fi focul de artificii, pentru animăluțe este o problemă”, a declarat Andrei Tutuneanu, medic veterinar, în cadrul emisiunii „Interviurile Spectacola și DC News”.

Cum sunt afectate animalele de petarde şi artificii

Medicul veterinar Andrei Tutuneanu atrage atenția că sunetele puternice generate de petarde provoacă traume grave pentru animale. Printre acestea se numără pierderea auzului, frica, stresul sau chiar decesul, în cazul inhalării materialului exploziv.

„Este o oarecare durere pe care o simți în momentul în care e un sunet puternic lângă tine, iar noi simțim, inclusiv, atunci când claxonează cineva, pentru că te dor urechile. Dacă este o undă de șoc foarte puternică, asta poate să-ți afecteze timpanul. Există o descărcare hormonală după panică, care te face să te simți foarte nesigur. Le e frică, natural, de lumina puternică, pentru că oricărui animal îi e frică de foc și orice creează o lumină puternică deodată, atunci poate să-l afecteze.

Sursă foto: Freepik

Câinii sunt crescuți în casă. Ei sunt obișnuiți să fie ținuți în puf și, automat, nu sunt obișnuiți cu genul ăsta de șoc puternic deodată. Câini sunt mult mai sensibili decât oamenii. Unii dintre ei încep să fie foarte agitați, încep să saliveze, încep să-și lingă botul atunci când se panichează, li se dilatează pupilele, alții pot să facă pe ei, de asemenea, pot face diaree. Depinde foarte mult cât de avansat e șocul și cât de rău îl afectează în acel moment. Depinde foarte mult e la un câine la altul. Sunt câini care poți trage cu pușca lângă ei, fiind antrenați pentru asta, dar sunt câini de casă sau câini anxioși care pot să reacționeze foarte rău.

De asemenea, dacă-i arunci unui câine ceva, el poate să mănânce, pentru că așa s-a obișnuit, că e ceva de mâncare. Am văzut, din păcate, fracturi de mandibulă. Poate să fie fatal, depinde cât de mare este materialul exploziv, ce se întâmplă, unde îl prinde, cum îl prinde și cât de repede poate să intervină un medic veterinar. Oricum, de acolo rămâi cu o traumă”, a mai precizat Andrei Tutuneanu, medic veterinar, în cadrul emisiunii „Interviurile Spectacola și DC News”.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Valentina Miu | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel