Florentina Opriș, dezvăluiri dureroase despre soțul ei. A rămas văduvă la 43 de ani, după 25 de ani de căsnicie: „Viața mea ar fi fost mult mai seacă dacă nu era el”/ EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Florentina Opriș și-a deschis sufletul și a făcut dezvăluiri emoționante despre soțul ei. Vedeta a rămas văduvă la 43 de ani, după 25 de ani de căsnicie.

Florentina Opriș este mereu cu zâmbetul pe buze, însă ascunde o dramă de nedescris. În anul 2012, vedeta avea să treacă prin cel mai crunt moment al vieții sale. Soțul acesteia s-a stins din viață, după o luptă grea cu o maladie rară. Florentina Opriș avea doar 43 de ani atunci şi un fiu de 19, iar momentele care au urmat au fost greu de descris în cuvinte. 

Florentina Opriș, dezvăluiri dureroase despre soțul ei

Recent, Florentina Opriș a fost invitată invitată la Mi-Th influencer, emisiune realizată de Mirela Vescan și Thea Haimovitz la DC News și Spectacola, acolo unde a făcut dezvăluiri emoționante despre soțul ei. Vedeta a povestit cât de important a fost soțul ei pentru ea, dar și câte lucruri importante a învățat-o de-a lungul căsniciei. Florentina Opriș a recunoscut că ceea ce este astăzi, este datorită regretatului său soț. 

„Dacă sunt ceea ce sunt astăzi, sunt pentru că el m-a iubit și a fost alături de mine. A fost o perioadă incredibilă a vieții mele și mă simt răsfățată pentru că el a fost în viața mea 25 de ani. A fost o perioadă în care eu am crescut și am învățat multe. După ce el a plecat, mi-am dat seama cât de multe am învățat de la el, cât de mult m-a modelat. Eu cred că în mâinile lui am fost ca un lut, pe care știut cum să-l modeleze. A fost ceva predestinat pentru mine, pentru că acum, uitându-mă înapoi, cred că viața mea ar fi fost mult mai seacă dacă nu era el.

Soțul meu era de o frumusețe pe care nu o pot descrie în cuvinte. Sufletul lui era atât de nobil. Când ai un om lângă tine, ai impresia că e normal să fie așa. Abia după ce omul ăla pleacă de lângă tine, așa cum s-a întâmplat cu Sorin, să plece în altă dimensiune, abia atunci îți dai seama de multe lucruri. Îmi dau seama că eu am trăit într-o bulă. Loren, fiul meu, îmi spune de multe ori că am trăit într-o bulă și că lumea nu a fost așa cum am avut-o eu.

El a avut un rol esențial în viața mea și îi sunt recunoscătoare în orice clipă. De curând a fost ziua lui, de fapt ar fi fost. Vorbesc ca și cum am impresia că încă este aici. Nu doar că a fost soțul meu, dar el era un om care, dacă spunea ceva, făcea. Era și dur, dar și tandru, în același timp. Puțină lume înțelege că el a fost iubitul meu, sotul meu, prietenul meu, tată, frate, putea să fie orice. El era cameleonic în tot ceea ce făcea și, cumva, știa cum să treacă de la o stare la alta. ”, a declarat Florentina Opriș, în emisiunea Mi-Th influencer.

Cum s-a cunoscut Florentina Opriș cu soțul ei

„Îmi aduc aminte că ne-am cunoscut la vârsta de 18 ani, exact când el împlinea vârsta de 20 de ani. Era pe vremea lui Ceaușescu. Mi-a spus că își sărbătorește ziua și că își dorește să mă aibă invitată. Atunci nu puteai să pleci noaptea de acasă ca fată, nu te lăsau părinții. Lui Sorin i-a venit ideea să-i spun mamei mele că avem un concurs undeva, dar eu să rămân la el acasă. M-am dus la mama și i-am spus că trebuie să mă duc la Sorin, că este prietenul meu de două săptămâni. Am rămas la el peste noapte, bineînțeles, înconjurată de toți prietenii noștri de atunci, din clubul de atletism. Atunci a fost momentul, pe 12 decembrie, când s-a legat prietenia noastră. Antrenorul nostru de atunci spunea că noi doi o să fim împreună până la moarte și, într-adevăr așa a și fost. ”, a mai spus vedeta. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel