Fiul lui Lili Sandu, personalitate puternică, la 3 ani: „De multe ori uit că este un copil”. Lecția primită de la mama ei pe care i-o predă și lui TJ

Data publicării:
Lili Sadu, foto Instagram
Descriere foto: Lili Sadu, foto Instagram

Lili Sandu este o mămică fericită și împlinită. Venirea pe lume a micuțului TJ i-a înseninat zilele, dar i-a adus și cea mai mare provocare a vieții sale: aceea de a avea responsabilitatea de a modela și îndruma un viitor adult. 

Lili Sandu este extrem de mândră de fiul ei, TJ, care la numai 3 anișori reușește să susțină concerte în sufrageria familiei. Cu mult trac, însă. Vedeta mărturisește că fiul ei este extrem de timid, însă extrem de talentat. Astfel că, de multe ori, ea e cea care îl împinge de la spate să cânte în fața musafirilor. 


„E destul de timid de fiecare dată când vine cineva la noi, chiar dacă vin oameni din familie pentru că mami îl mai pune să cânte. Îi zic să mai cânte și el o melodie. El cântă foarte frumos, are o voce foarte frumoasă, și ne cântă tot timpul și îi zic să ne asculte și bunicii. Este ceva de nedescris. Îmi zice că nu vrea. Nu-l forțez, îți dai seama, îl întreb dacă vrea, nu îl oblig. Dar e deliciu. După ce se învață cu musafirii noștri începe să povestească tot felul de chestii de la grădi”, a mai povestit amuzată Lili Sandu, pentru Ego.ro


A învățat asta de la mama ei

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de L I L I S A N D U (@lilisandu_official)

Vedeta spune că atitudinea fiului ei îi amintește de cum era și ea în copilărie și spune că e recunoscătoare că mama ei o încuraja să cânte, deși ei îi era foarte rușine. 


„Eu îmi aduc aminte că la fel au făcut și părinții mei cu mine, dar bine au făcut pentru că de fiecare dată când cântam îmi învingeam o frică. Îmi plăcea să fac asta, chiar nu era o forțare prea mare din partea mea. Atâta doar că nu știam cumva cum va reacționa publicul pe care îl aveam în seara respectivă, dar mie îmi plăcea foarte mult să fac asta. Cu noul parenting încercăm să ne adaptăm, dar rămâne în noi totuși rădăcina parenting-ului pe care l-am primit din parte părinților. Dar încercăm să le echilibrăm cumva”, a mai spus vedeta. 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de L I L I S A N D U (@lilisandu_official)

Fiul vedetei are o personalitate puternică

Mai mult, prezentatoarea de la Vorbește Lumea spune că are momente în care uită că fiul ei are doar 3 ani, acesta având o personalitate extrem de puternică. 


„Este foarte dificil pentru că sunt unele momente care te aduc într-o stare emoțională și psihică și ce vrei tu, în care nu poți să te mai controlezi. De obicei, 97% ne controlăm și ne dăm seama că este doar un copil, doar că el este atât de perspicace și vorbește, și mi se întâmplă de multe ori să uit că este un copil și că nu are nici 3 ani și ajung să-l întreb dacă chiar nu înțelege ce îi zic. O dată, după ce mă certam cu el, s-a dus la tatăl lui și i-a zis: „mama a luat-o lazna, a luat-o lazna”. E ok”, a mai declarat amuzată Lili Sandu pentru EGO.ro.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel