Festivalul de Film de la Cannes se amână. Când va fi organizată următoarea ediție

Data publicării:
Festivalul de Film de la Cannes
Descriere foto: Festivalul de Film de la Cannes

Festivalul de Film de la Cannes, organizat de obicei în luna mai, se amână. 

Festivalul de Film de la Cannes, organizat în mod tradiţional în luna mai, "va avea loc într-adevăr în 2021", cu posibilitatea amânării sale pentru o perioadă cuprinsă între sfârşitul lunii iunie şi sfârşitul lunii iulie, dacă o vor cere condiţiile sanitare, au anunţat miercuri organizatorii evenimentului.

Organizatorii Festivalului de la Cannes, considerat cel mai important eveniment de acest tip din universul celei de-a şaptea arte, care nu a putut să fie organizat în mai 2020 din cauza pandemiei de coronavirus şi a restricţiilor impuse de carantină, îşi acordă încă o perioadă de timp "pentru a evalua situaţia în debutul anului", a precizat o purtătoare de cuvânt.

Pentru moment, festivalul de pe Croazetă este programat în intervalul 11-22 mai 2021. Dar, dacă evoluţia pandemiei o va cere, "o analiză este în curs de a fi realizată şi care vizează o fereastră calendaristică între sfârşitul lunii iunie şi sfârşitul lunii iulie", a adăugat ea.

Piesă centrală a prestigiosului circuit al festivalurilor cinematografice internaţionale, Cannes-ul a plătit anul trecut preţul cerut de pandemia de COVID-19, în timp ce marile sale rivale, Berlinul şi Veneţia, au putut să fie organizate - Berlinala în februarie, înainte de declanşarea pandemiei, iar Veneţia cu respectarea unor stricte condiţii sanitare, în septembrie.

În acest an, primul mare festival din calendar, Berlinala, a renunţat deja la formatul clasic de desfăşurare: festivalul din capitala Germaniei a fost amânat pentru luna martie, iar competiţia va avea loc online din cauza pandemiei. Proiecţii deschise pentru public vor fi organizate în luna iunie, notează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel