Elena Merișoreanu a pierdut o sumă mare de bani. Artista a povestit tot ce s-a întâmplat

Data publicării:
Elena Merișoreanu, sursa foto Facebook
Descriere foto: Elena Merișoreanu, sursa foto Facebook

Elena Merișoreanu a povestit cum a ajuns să piardă o sumă importantă de bani.

Elena Merișoreanu este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Recent, interpreta de muzică populară a trecut printr-o intervenție chirurgicală, după ce în urma unei vizite la medic a depistat că are foarte multe pietre la fiere. Vedeta ar fi putut plăti cu viața, dacă nu ar fi descoperit la timp. Acum a fost externată și se recuperează ușor.

Deși era extrem de nerăbdatoare să revină pe scenă, artistei i s-a anulat un eveniment important. Mai exact, Elena Merișoreanu trebuia să cânte la o nuntă dar mirii s-au despărțit între timp, fapt în urma căruia vedeta a rămas fără o sumă frumușică de bani, având în vedere că i-au cerut avansul înapoi.

„Trebuia să am o nuntă, dar s-au despărțit mirii, în pandemie, și nu mai pot merge să cânt acolo, mi-au cerut avansul înapoi. Mi-au zis să vin când o să își găsească băiatul altă fată. În perioada aceasta, nu prea am luat nunți, pentru că, la țară, oamenii fac petreceri cu câte 200-300 de persoane și, din câte am înțeles, cei din mediul rural nu vor să se vaccineze. Am pierdut foarte multe nunți, aveam evenimente aproape în fiecare weekend, înainte de pandemie”, a  spus Elena Merișoreanu, pentru impact.ro

Cum se simte Elena Merișoreanu după operația de pietre la fiere

După ce s-a operat, Elena Merișoreanu a declara că se simte foarte bine, însă trebuie să țină un regim alimentar și să nu facă prea mult efort.

„Medicul m-a sfătuit să nu mănânc prăjeli, ci doar mâncare la grătar. Nu depind de nimeni, după intervenție, eu pot să merg pe picioarele mele, însă nu trebuie să fac un efort anume. Luni o să merg la spital, ca să îmi scoată firele și, cam atât, o să fie totul bine. O lună trebuie să țin regim. Acum sunt foarte bine, nu mai am dureri de stomac„., a mai spus artista pentru sursa citată.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel