Elena Merișoreanu și-a anulat toate evenimentele din cauza infecției cu COVID-19: „Cum să mă mai duc?”

Data publicării:
Elena Merișoreanu, sursa foto Facebook
Descriere foto: Elena Merișoreanu, sursa foto Facebook

Elena Merișoreanu și-a anulat concertele după ce a fost confirmată pozitiv cu Covid-19. 

Elena Merișoreanu se află internată în spital din cauza infecției cu Covid-19. Artista este vaccinată cu schema completă, dar tot nu a scăpat de temutul virus. Aceasta spune că și-a anulat concertele, ba mai mult a fost nevoită să dea și banii înapoi celor care i-au dat avans. 


Elena Merișoreanu a trecut prin multe greutăți în ultima perioadă. Cântăreața de muzică populară a trecut printr-o intervenție chirurgicală în urmă cu doar o lună. Pe lângă operația la fiere, suferită în urmă cu ceva timp, Elena Merișoreanu s-a operat și la picior.


„Nu mă mai duc la evenimente, doamne ferește! Aveam evenimente luate în perioada următoare, dar am pus-o pe fiica mea și a dat banii înapoi cui mi-a dat arvună. Păi, cum să mă mai duc? Aveam de terminat CD-ul, de filmat videoclipuri, aveam totul plătit, dar, dacă s-a întâmplat asta, nu mai fac nimic”, a mărturisit Elena Merișoreanu pentru playtech.ro.


Elena Merișoreanu crede că a luat virusul chiar de la unul dintre evenimentele unde a cântat, deoarece, spune ea, oamenii nu țin cont de indicațiile autorităților și se înghesuie pentru a face poze cu artiștii. 


Primele declarații de pe patul de spital


"Sunt aşa şi aşa, cred că urmează perfuzia în curând. Mi-a făcut toate investigaţiile aici, la Matei Balş, am ieşit pozitivă, deşi am făcut amândouă dozele de vaccin Pfizer şi antigripalul. 


Colectivul de aici e nemaipomenit.


Sper să mă ajute Dumnezeu să scap cu bine.


Nu sunt la Terapie Intensivă, sunt pe salon. Am avut şi o răceală. (...) febră nu am avut, am avut un pic de ameţeală, dureri de cap, tuse.


Ieri toată ziua nu am avut gust deloc la mâncare, nici miros şi am chemat salvarea aseară, m-a adus aici. 


Sunt foarte mulţi internaţi, trebuie să luăm mai în serios această boală, pentru că am foarte mulţi colegi care zic că nu e nimic, dar uite că e", a spus duminică Elena Merişoreanu, la Antena 3.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel