Eclipsa totală de Lună/ Lună Plină în Scorpion de pe 16 mai 2022. Previziuni pentru fiecare Zodie și Ascendent!

Data publicării:
Sursa foto: unsplash, autor Alexis Antonio
Descriere foto: Sursa foto: unsplash, autor Alexis Antonio

Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.ro, aduce în prim-plan previziunile pentru fiecare Zodie și Ascendent cu ocazia eclipsei totale de Lună din Scorpion. 

Moarte, renaștere, pierderi și crize: toate acestea se vor învârti destul de mult și de puternic în jurul ideii de „atașament” și ne vor face să ne gândim mult mai mult la firul de care atârnăm, la ceea ce ne ține pe loc, la chestiile care ne fac rău, la toxic, la relațiile bolnăvicioase și la frâul pe care nu vrem să îl lăsăm altfel din mână.

Asta este marea problemă, de fapt, că nu vrem și cumva nu putem să renunțăm la control. De aceea, avem nevoie de o criză, ca să ne dăm seama că lumea merge mai departe cu sau fără noi și că nu o purtăm pe umeri, ci ea ne poartă pe noi. 

Cei care au Taur, Scorpion, Leu și Vărsător în astrogramă ar trebui să fie foarte atenți și să se aștepte la tot felul de evenimente care să îi provoace: despărțiri, împăcări, apariții și dispariții ale unor oameni din viața lor.

Previziuni pentru fiecare Zodie/ Ascendent:

Berbec/ Ascendent în Berbec

Tot ce ține de intimitate, de resurse pe care le împarți, de secrete, acestea vor fi aduse la suprafață, lucruri pe care nu ai dorit să le lași să se afle. Secrete de familie care pot fi destul de dureroase vin în fața ta. Trebuie să renunți la un mod de a cheltui banii. Se pierd niște bani aici și poate în urma acestei crize îți vei da seama cum să câștigi mai bine, ce poți face pentru a fi independent.

Taur/ Ascendent în Taur

O asemenea eclipsă la voi poate veni cu o pierdere, o rupere sau o trezire. S-ar putea să îți dai seama că aștepți prea mult ca problemele să se rezolve de la tine. Renunță la o relație toxică, renunță la propriul tău comportament toxic. Nu mai rămâne în același loc și ai grijă la așteptări.

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

Ascendentul momentului este chiar în Gemeni. Cum anume v-ați implicat la locul de muncă? Ce anume ați făcut doar pentru a le face pe plac celorlalți? Dacă stați cumva într-un stres continuu doar din cauză că i-ați pus pe ceilalți pe un piedestal? Aveți sentimentul că dezamăgiți, nu e cazul să luați personal anumite situații de la locul de muncă. Aveți grijă și cu obiceiurile voastre, cu stilul de viață.

Citește continuarea pe ASTROSENS



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel