Drumul Irinei Rimes, prin ochii lui Barna Nemethi: „Arată fix ca drumul care croiește oameni puternici” EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Barna Nemeth, regizorul miniseriei-documentar „Irina Rimes: Pe drumul meu / On my Way with Irina Rimes”, vorbește, într-un interviu pentru Spectacola, despre colaborarea cu Irina Rimes. 

Barna Nemethi, regizor, fotograf, Graphic Designer și CEO al unei edituri, este omul din spatele documentarului „Pe drumul meu”, care o are ca protagonistă pe artista Irina Rimes și care spune povestea drumul pe care aceasta l-a străbătut spre succes. 

Barna Nemethi a absolvit Universitatea de Teatru și Film din Bucurșsti, secția regie, a colaborat cu reviste de modă consacracte și a locuit mai mulți ani în America, unde a reușit să capete o altfel de experiență în lumea artei vizuale. 

Am stat de vorbă cu Barna Nemethi pentru a afla cum se vede drumul Irinei Rimes prin ochii unui artist complex, dar și cum a descuperit-o el pe artistă prin acest proiect. 


SPECTACOLA: Cum arată drumul Irinei Rimes prin ochii lui Barna Nemethi?

Barna Nemethi: Drumul Irinei Rimes mai are multe sezoane. Cred că suntem încă la început. Dar la bucățică mică de drum la care am asistat, arată fix că drumul care croiește oameni puternici. Nu a ales drumul ușor și nici pe cel simplu, așa că mai pot spune că va fi cu siguranță și un drum spectaculos, pentru că și-a propus încercări pe măsură. 

SPECTACOLA: Cum au decurs filmările de la miniseria „Pe drumul meu”, care o are că protagonistă pe Irina Rimes?


Barna Nemethi: Am filmat un roadtrip de 3 săptămâni, timp în care Irina și-a terminat albumul “Acasă”. Urmat de foarte multe interviuri în București, cu oameni din industrie, pentru a arată un context cât mai complet. Fiecare etapă a avut provocările ei, dar cred că a ieșit un film care poate să fie foarte util pentru cineva interesat de industria muzicală. 

SPECTACOLA: O cunoșteai pe Irina înainte de acest proiect? Cum ai descoperit-o acum, ca om, prin prisma filmărilor?

Barna Nemethi: Am cunoscut-o în timp ce pregăteam filmările, dar trebuie să spun că acest roadtrip din documentar a fost atât de epic încât a fost unificator și surprinzător chiar și pentru colegii de trupa care se știau de foarte mulți ani. Iar în Irina am descoperit un navigator perfect care știe foarte bine să țină toate elementele unite în jurul ei. 


SPECTACOLA: Cât de greu sau ușor este să urmărești viața unui artist, astfel încât să redai publicului esența și să transmiți acel mesaj care îl reprezintă pe personaj?

Barna Nemethi: Nu mi se pare deloc ușor de urmărit. În primul rând e un ritm diferit decât cel cu care oamenii sunt obișnuiți. Pentru a menține aparițiile pe care le vedem cu toții la radio sau tv, un artist devine un atlet care trebuie să depună un efort intens pentru a avea atât de multe rezultate concomitent. Odată ce te aclimatizezi cu intensitatea cu care ei trăiesc poți să începi să vezi presiunile care apar. 


SPECTACOLA: Ai trăit foarte mulți ani în America. Ai avut ocazia să vezi și să lucrezi cu oameni din domeniul cinematografiei și al vizualului. Ce diferențe ai găsit între producția de film românesc de aici și cea de acolo? Ce ar trebui să schimbe sau să învețe românii?

Barna Nemethi: În State industria de film are grijă mai mare de cei care lucrează în ea, este mult mai bine organizată. Are Academia, ghilde, sindicate, are proceduri foarte bune puse în aplicare, care au ajuns să ușureze și să răsplătească mult muncă din industrie. O industrie sănătoasă nu are nevoie doar de talent, are nevoie și de infrastructură. Trebuie să fim mai organizați și mai colaborativi. 


SPECTACOLA: Până la urmă, facem filme și artă pentru public. Ce vrea publicul sau cum ar trebui educat publicul în ideea de a evolua ca industrie?

Barna Nemethi: Sigur, facem filme și artă pentru public, dar fiecare formă artistică sau tematică are de fapt publicul ei deja, mai mic sau mai mare. Nu cred că mai este nimeni mirat sau contrariat de propria audiență. Filmul de artă mainstream este un mit care nu ar mai trebui fugărit. Au ajuns audiențele prea diferite între ele să mai suporte un hibrid autentic.  

SPECTACOLA: Film, carte, fotografie. Toată viața ta este înconjurată de artă, sub o formă sau altă. Dacă ar fi să transmiți un singur mesaj omenirii, care ar fi forma pe care ai alege-o: un film, o carte sau o fotografie?

Barna Nemethi: Sub astfel de presiuni dramatice aș alege o carte. Sunt sigur că ar fi un mesaj foarte lung.

 

 

Irina Rimes: Pe drumul meu / On my Way with Irina Rimes

HBO Max a lansat miniseria-documentar Max Original Irina Rimes: Pe drumul meu / On my Way with Irina Rimes, regizată de Barna Nemethi, după un concept de Mara Ciama.


Ce faci atunci când simți că nu îți găsești inspirația, când simți că te îndepărtezi de esență și te pierzi pe tine? După doi ani de activitate haotică, Irina Rimes simte că are nevoie de o schimbare pentru a se regăsi. Irina pornește la drum timp de două săptămâni și călătorește într-un studio mobil prin șase orașe cu scopul de a-și finaliza albumul Acasă, un album cu un concept aparte, o călătorie inițiatică a Irinei spre redescoperirea sinelui. Producția albumului a fost realizată de către artistă și trupa ei în diverse zone ale țării (București, Brașov, Piatra Neamț, Iași) și a culminat cu o oprire în Republica Moldova, la Chișinău și la Izvoare, de unde provine Irina.


Profesioniști din industria muzicală, artiști și persoane publice precum: Tudor Chirilă, Andra, Cătălin Măruță, Damian Drăghici, Adrian Despot, The Motans, Alex Cotoi și mulți alții sunt invitați în documentar să vorbească despre cariera artistei. 

 


Sinopsisuri episodice:


Ep. 1 – 3 iunie (28 de minute)


București, Brașov, Piatra Neamț, Iași, Chișinău, cu destinația finală Izvoare – 6 orașe, 2 săptămâni și un album de finalizat. După 2 ani de activitate haotică, Irina Rimes ia decizia să plece la drum pentru a se regăsi pe sine, personal și profesional. Vorbește despre presiunea pe care artiștii o simt atunci când trebuie să lanseze hit-uri pe bandă rulantă și despre cum acest lucru deseori bruiază procesul creativ. Așa apare ideea unui studio mobil cu care urmează să călătorească prin România, ca la final să ajungă „Acasă”.

Ep. 2 -  3 iunie (24 de minute)


Irina începe să resimtă presiunea camerei de filmat, care o însoțește în permanență. În același timp, simte că se lovește de un zid în încercarea de a încheia contractul cu un label muzical din Franța. Se opresc la un sanctuar de urși, unde, în semn de recunoștință pentru munca depusă, Irina îl lasă pe Mitică, ursul de pluș pe care obișnuia să îl ia cu ea în turnee. Împreună cu echipa, stabilește lista melodiilor care vor intra pe albumul „Acasă”.
Prima oprire pentru creație este Transfăgărășan, unde, într-un refugiu de pe munte, sub cerul înstelat, lângă focul de tabără, i se alătură Alex Cotoi, unul dintre cei mai mari producători muzicali din România, alături de care lucrează la o nouă piesă.

Ep. 3 – 3 iunie (26 de minute)


Irina vine cu ideea de a muta „Sufrageria Irinei” în Piața Sfântul Ion din Brașov, cu scopul de a cânta piesele de pe albumul „Acasă” într-o variantă cât mai brută și pentru a primi feedback-ul fanilor. Întreaga echipa e emoționată, deoarece urmează să cânte piese care n-au mai fost repetate niciodată, însă, se bazează pe munca în echipă, coordonare și pe zecile de concerte susținute împreună.

Despre Irina Rimes

Irina Rimes este unul dintre artiștii emblematici ai industriei muzicale din România care și-a pus amprenta asupra publicului și topurilor radio și TV prin stilul unic de interpretare, piese statement și sute de show-uri live intense și pline de emoție.
”Despre el”, ”Cosmos” și ”Pastila” sunt cele trei albume compuse de Irina care includ hituri precum ”Visele”, ”Ce s-a întâmplat cu noi”, ”Iubirea noastră mută”, ”Bandana”, ”Bolnavi amândoi”, ”Nu știi tu să fii bărbat”, iar colaborările cu artiști precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar și piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry confirmă versatilitatea sa.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel