Dorian Popa şi vloggerul Zaiafet vor produce materiale pentru o campanie de combatere a traficului de persoane

Data publicării:
Dorian Popa și Zaiafet, foto Instagram
Descriere foto: Dorian Popa și Zaiafet, foto Instagram

Dorian Popa şi vloggerul Zaiafet, persoane publice cu mare notorietate în rândul publicului online, vor contribui cu diverse materiale la derularea unei campanii de prevenire a traficului de persoane.

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a anunţat luni lansarea unei campanii naţionale intitulate "Închisoarea nu este doar între gratii! Libertatea unei victime a traficului de persoane depinde de alegerile tale!", în cadrul proiectului "Continuarea consolidării capacităţii de combatere a traficului de persoane cu accent pe prevenire, cooperare şi recuperarea produselor infracţiunii", finanţat de Comisia Europeană.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, scopul campaniei îl constituie prevenirea traficului de persoane prin creşterea gradului de conştientizare a opiniei publice cu privire la rolul cererii în mecanismul traficului de persoane.

Această campanie răspunde necesităţii abordării cererii care favorizează traficul de persoane şi include demersuri pentru diminuarea acesteia, contribuind astfel la atingerea obiectivelor stabilite la nivel european, prin Convenţia Consiliului Europei şi Directiva 36/2011 care prevăd măsuri exprese pe care statele trebuie să le ia pentru reducerea şi descurajarea cererii.

Campania se va derula pe o perioadă de şase luni, până în luna decembrie 2022, şi cuprinde activităţi specifice care au loc în mediul outdoor şi online, iar promovarea campaniei va fi susţinută de două persoane publice, cu mare notorietate în ceea ce priveşte publicul ţintă, Dorian Popa şi vloggerul Zaiafet, precizează sursa citată.

"Ne dorim ca prin materialele realizate cu sprijinul celor două celebrităţi să putem accesibiliza şi promova mesajele antitrafic destinate descurajării cererii în rândul cetăţenilor români şi astfel să putem contribui la popularizarea unui trend de conştientizare şi denunţare a comportamentelor care conduc la exploatarea persoanelor vulnerabile", spun iniţiatorii campaniei.

Materiale care vor susţine campania outdoor sunt diversificate şi adaptate publicului targetat şi vor contribui în egală măsură la promovarea numărului TelVerde 0800.800.678 şi al site-ului ANITP, în vederea accesării acestor canale de comunicare pentru informaţii suplimentare.

Dorian Popa este vlogger, compozitor, dansator şi cântăreţ, prezent frecvent în emisiuni de divertisment. Anul trecut, el susţinea că încasează în jur de 40.000 de euro pe lună din materialele postate pe Internet. Are un câine - Cheluţu - şi el mare vedetă pe reţelele de socializare.

Horia Sârghi (Zaiafet) este un vlogger de nişă, care promovează pe internet clipuri cu subiecte din cărţi, în special de istorie. Primul succes a venit în urmă cu şase ani, cu un material pe Youtube intitulat "Cine a fost Pazvante Chiorul?", care a adunat peste 1,6 milioane de vizualizări, notează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel