Dilly Chilly este însărcinată în șapte luni: „Va fi un pui de lup”

Data publicării:
Dilly Chilly, sursa foto ProTV
Descriere foto: Dilly Chilly, sursa foto ProTV

Fosta concurentă MasterChef este însărcinată. Dilly Chilly a dezvăluit locația inedită unde a fost conceput cel mic.

Cu aceeași energie debordantă pe care o emană dintotdeauna, și cu o siluetă de invidiat, Dilly a anunțat că este însărcinată în luna a șaptea și că a avut o singură dată pofte. ”Sunt onorată că sufletul m-a ales ca și gazdă”, a declarat viitoarea mămică în emisiunea „La Măruță”.

 

”Este copilul lui Dumnezeu, copilul Universului. Îmi doream să fiu mamă, dar nu am planificat când”, a declarat Alexandra Popescu (Dilly Chilly) când Măruță a vrut să afle de la ea cine este tatăl copilului și cum a luat decizia de a aduce pe lume un copil. ”Am fost în grădină și m-a mușcat o albină”, a spus ea răzând, dorind să păstreze încă misterul identității tatălui. 

 

Pasionată de călătorii, Dilly a povestit una dintre cele mai frumoase amintiri ale ei: ”L-am conceput în Wolf Canyon în Munții Albaștri, așa că va fi un pui de lup” și a continuat glumind: ”Nici nu mai poți să călătorești. Pleci unu, te întorci doi”. 

 

Proaspăt întoarsă din Mexic, ea a spus că bebelușul i-a cerut această vizită: ”M-am încărcat cu energia mayasă”. Cât despre momentul nașterii, a recunoscut că vrea să rămână în țară: ”Vreau să nasc în România, aproape de familia Popescu”. 

 

În încheiere, Dilly a admis că nu a uitat de perioada petrecută în competiția culinară MasterChef: ”Emisiunea a fost un proiect frumos care mi-a deschis drumul spre comunitatea frumoasă care mă urmărește”. 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel