Demi Lovato îi transmite un mesaj acid lui Donald Trump în noua sa melodie ''Commander in Chief''

Data actualizării: | Data publicării:
Demi Lovato, foto instagram
Descriere foto: Demi Lovato, foto instagram

Cântăreaţa Demi Lovato i-a transmis un mesaj acid preşedintelui american Donald Trump în noua ei melodie ''Commander in Chief'', relatează joi dpa.

Potrivit agerpres, vedeta pop a lansat miercuri piesa, la mai puţin de trei săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale americane, pe fondul pandemiei de COVID-19 şi a indignării la nivel naţional faţă de nedreptatea rasială din SUA.

"Suntem într-o stare de criză, oamenii mor, în timp ce tu câştigi atâţia bani în mod necinstit", cântă Lovato. "Comandante şef, cum este să mai poţi încă respira?"

Lovato, în vârstă de 28 de ani, a declarat pentru CNN că piesa i-a permis să exprime ceea ce a vrut să-i transmită lui Trump.

"De multe ori am vrut să-i trimit preşedintelui (Trump) o scrisoare sau să stau alături de el şi să-i pun aceste întrebări", a declarat cântăreaţa pentru postul de televiziune.

"Şi apoi m-am gândit că nu prea vreau să fac asta şi m-am gândit că o modalitate prin care aş putea să o fac este să scriu un cântec şi să-l lansez astfel încât toată lumea să-l audă şi apoi el va trebui să răspundă tuturor şi nu doar mie la aceste întrebări", a adăugat Lovato.

Vedeta pop a colaborat cu producătorul Finneas O'Connell, câştigător al unui premiu Grammy şi fratele mai mare al cântăreţei Billie Eilish, la piesa "Commander in Chief", într-un efort de a inspira oamenii să voteze la alegerile prezidenţiale.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Florentina Arcu | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel