Delirul lui Van Gogh. Motivul pentru care artistul avea halucinații

Van Gogh, foto Wikimedia Commons
Descriere foto: Van Gogh, foto Wikimedia Commons

Un studiu de pionierat asupra sănătăţii mintale a pictorului Vincent van Gogh din anii imediat anteriori sinuciderii sale a constatat că artistul prezenta delirium cauzat, cel puţin parţial, de renunţarea la alcool după ce şi-a tăiat o ureche şi a fost internat în spital.

Un articol publicat de cercetători în International Journal of Bipolar Disorders subliniază dovezi conform cărora Van Gogh devenise din ce în ce mai dependent de vin şi absint din 1886 până la moartea sa, la 29 iulie 1890, la vârsta de 37 de ani, relatează marţi The Guardian.

Ultimii trei ani din viaţa artistului au fost cei mai productivi, în acest timp artistul olandez pictând peste treizeci de autoportrete şi seria de şapte tablouri reprezentând floarea-soarelui.

În tinereţe, el a prezentat semne ale apariţiei tulburării bipolare, cu aspecte ale unei tulburări de personalitate "borderline", care însă "s-a înrăutăţit probabil printr-o tulburare asociată consumului de alcool asociată cu malnutriţie, ce a condus apoi, în combinaţie cu accentuarea tensiunilor psihosociale, la o criză în care şi-a tăiat urechea", au notat autorii studiului condus de profesorul emerit de psihiatrie Willem Nolen de la Universitatea Groningen din Ţările de Jos.

După ce i-a dat urechea unei femei dintr-un bordel, Van Gogh a stat în spital de trei ori consecutiv, în Arles, Franţa, între decembrie 1888 şi mai 1889, iar ulterior a fost transferat la azilul Saint-Rémy-de-Provence, în mai 1889.

În timpul a două dintre perioadele de spitalizare, Van Gogh a scris că a suferit "halucinaţii insuportabile", anxietate şi coşmaruri. El a descris aceste stări drept o "febră mintală sau nervoasă, nu ştiu exact cum să-i spun sau cum s-o denumesc".

Cercetătorii sugerează că simptomele au fost asociate cu o perioadă impusă în care a fost privat de alcool. Ei au adăugat că cele două episoade de delirium asociate renunţării la alcool au fost apoi urmate de "episoade depresive severe (dintre care cel puţin unul cu aspecte psihotice) din care nu şi-a revenit complet, ducând în cele din urmă la sinuciderea sa", notează Agerpres. 

Teoria survine examinării unui număr de 902 scrisori ale lui Van Gogh, dintre care 820 au fost adresate fratelui său, Theo, şi altor rude, precum şi a unor interviuri cu trei istorici care au studiat în profunzime viaţa artistului.

"Cei care consumă cantităţi însemnate de alcool, în combinaţie cu malnutriţia, prezintă riscul de a le fi afectată funcţia creierului - inclusiv tulburări mintale", au scris cercetătorii. "Mai mult, renunţarea bruscă în cazul consumului excesiv de alcool poate duce la fenomene de sevraj, inclusiv delirium. Prin urmare, este probabil ca cel puţin prima psihoză scurtă din Arles, din zilele de după incidentul cu urechea, în care a încetat probabil brusc să bea, să fi fost de fapt un delirium cauzat de renunţarea la alcool. Abia mai târziu, la Saint-Rémy, când a fost forţat să reducă la minimum (consumul de alcool) sau chiar să nu mai bea, probabil că a reuşit şi nu a mai avut probleme asociate renunţării", au adăugat specialiştii.

Lucrarea contrazice o serie de alte teorii asupra sănătăţii mintale a lui Van Gogh. Unul dintre primele diagnostice după moartea sa a fost schizofrenia, însă cercetătorii au descoperit că nu a prezentat simptome psihotice înainte de incidentul în care şi-a tăiat o ureche, la 35 de ani, şi nici în intervalele dintre episoadele sale psihotice din ultimele 15 luni de viaţă. Ei au notat absenţa unor simptome relevante, precum reducerea expresiei emoţionale.

Cercetătorii sugerează, de asemenea, că este puţin probabil ca Van Gogh să fi avut sifilis, chiar dacă fusese tratat pentru gonoree iar Theo a murit şase luni mai târziu din cauza acestei infecţii. Ei nu au identificat nicio sugestie a prezenţei sifilisului la Van Gogh în lucrările medicilor care l-au tratat.

De asemenea, autorii se îndoiesc de teoria conform căreia el ar fi suferit în urma otrăvirii cu monoxid de carbon de la lămpile cu gaz din casa sa din Arles. "Nu există alte relatări privind (posibila) otrăvire cu monoxid de carbon în Arles", se precizează în studiu.

Cu toate acestea, autorii nu elimină ipoteza conform căreia artistul ar fi suferit de epilepsie în ultimele luni de viaţă, ceea ce ar fi putut duce la "o stare extrem de schimbătoare, de anxietate, iluzii şi halucinaţii".

Autorii studiul au adăugat că "în ciuda tuturor acestor probleme care au contribuit la bolile sale, am dori totuşi să subliniem că Van Gogh a fost nu numai un pictor mare şi foarte influent, ci şi un om inteligent, cu o enormă voinţă, rezistenţă şi perseverenţă".

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Dată: 04 noi, 07:58 | Categorie: Sanatate
Get it on App Store Get it on Google Play