Delia Peteu, mamă la 46 de ani, despre lupta cu infertilitatea și momentul în care și-a ținut copilul pentru prima dată în brațe: Am simțit că mă inundă dragostea EXCLUSIV

Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Delia Peteu a devenit mamă la 46 de ani, după 20 de ani de așteptare, 3 ani de încercări și 4 proceduri de fertilizare in vitro. Iată povestea ei și cum a reușit să transforme un diagnostic trist în speranță pentru alte femei. 

Delia Peteu se descrie acum ca fiind navigator de infertilitate. Practic, ea consiliază alte femei care trăiesc acum experiența prin care ea a trecut deja. La 46 de ani, Delia reușea să devină mamă pentru prima dată, după 3 ani în care a făcut tot ce i-a stat în putință și 20 de ani de așteptare.

Delia Peteu a povestit, în exclusivitate pentru Spectacola,  cum a fost drumul ei spre a deveni mamă. 


SPECTACOLA: Ai devenit mamă la 46 de ani. Înainte de această minune, ai parcurs un drum lung și dificil din punct de vedere emoțional, dar și fizic.  Infertilitatea, o problemă tot mai des întâlnită în vremurile noastre și care a ajuns să fie diagnosticată de la vârste tot mai mici. Sunt femei care se luptă cu acest diagnostic de la vârste ireale, 30 și un pic de ani. 

Ce înseamnă diagnosticul de infertilitate și cum îl primește o femeie care încearcă de ani de zile să conceapă un copil?

Delia Peteu: Adevărul este că marea majoritate dintre noi o preluăm ca o condamnare. În primul rând, o condamnare la o viață fără copilul mult dorit, pe perioadă nederminată. Nu știm când și nu știm dacă vom ajunge mame. Nu știm când și nu știm daca vom ajunge părinți.
În al doilea rând, înseamnă șoc, dezamăgire, disperare, vină, neputință, durere, nedreptate, rușine, izolare, singurătate, eșec, frică, nesiguranță. Dar și speranță. Multă speranță.
 
 
 
Trăim într-o societate în care zbuciumul de zi cu zi, dificultatea de a ne găsi jumătatea și instabilitatea financiară ne împing să amânăm momentul conceperii unui copil tot mai mult. Uneori, prea mult. Noile tehnologii medicale pot ajuta totuși să mai „câștigăm” timp. 

SPECTACOLA: În ce constă tratamentul pentru infertilitate și cum arată drumul spre a deveni mamă?

Delia Peteu: Într-adevăr, trăim timpuri în care știința a contribuit la o evoluție și răspândire rapidă a metodelor de reproducere umană asistată, ca tratamente ale infertilității. Sunt recunoscătoare acestor timpuri pentru că mi-au oferit șansa să devin mamă, șansă pe care cel mai probabil, acum vreo 10-15 ani nu aș fi avut-o.

- Inseminarea artificală este primul pas în tratarea infertilității. Este tot un act fiziologic, doar că se întâmplă într-un mod controlat care maximizează șansele fertilizării. Nu presupune tratament hormonal agresiv ca fertilizarea in vitro.

- Fertilizarea in vitro este o procedură complexă ce presupune mai mulți pași:

1. Prima etapă a acestui proces este stimularea cu un hormon foliculostimulant, în vederea creșterii numărului de ovocite.  Acest tratament, care se numește stimulare ovariană, constă în administrarea unor anumite medicamente sau a unor combinații de medicamente, în cadrul unei scheme personalizate pentru fiecare pacientă în parte. În timpul tratamentului, aceasta va fi monitorizată prin ecografii transvaginale și teste de sânge, pentru a se ști cu precizie care este numărul și etapa de dezvoltare a foliculilor. La momentul stabilit de medic, se va recomanda efectuarea unei injecții hormonale care să ajute ovocitele să se maturizeze.

2. Următoarea etapă o constituie recoltarea ovocitelor, o procedură minim invazivă, efectuată sub anestezie, care nu durează mai mult de 20 de minute și care este considerată ziua zero a procedurii de fertilizare in vitro. În aceeași zi, partenerul va oferi o probă de lichid seminal. Recoltarea este de preferat să se facă în clinică, dar poate fi făcută și la domiciliu, în recipient special, și adusă la clinică în nu mai  mult de 30 de minute de la recoltare.

3. După colectare, în laboratorul de embriologie, ovocitele și spermatozoizii vor fi puși într-un mediu special, unde se vor întâlni. Unele ovocite se vor fertiliza, altele nu, iar embriologul va verifica permanent evoluția lor. În ziua 2, ovulele fertilizate se vor diviza în celule, iar în funcție de numărul și aspectul lor se va decide dacă embrionii vor fi transferați în uterul femeii în ziua următoare (ziua 3) sau vor aștepta până în ziua 5. Mai există și situația în care embrionii sunt congelați pentru a fi transferați ulterior, în cazul în care există probleme care nu fac posibil transferul embrionilor fresh. Această procedură este practicată în general în cazul pacientelor care urmează să fie supuse unor tratamente agresive (chimioterapie, radioterapie), dar care doresc să prezerve material genetic și să obțină o sarcină după terminarea tratamentului și vindecare.

4. Embriotransferul este o procedură simplă și nedureroasă, constând în introducerea unui cateter fin – ce conține unul sau doi embrioni și mediu de cultură – prin colul uterin, cu evacuare în uter. După două săptămâni de la embriotransfer, cu ajutorul investigațiilor de laborator se va confirma sau infirma reușita procedurii. Embrionii obținuți prin fertilizare in vitro și rămași neutilizați sunt congelați, pentru repetarea procedurii în caz de eșec.

- Fertilizarea in vitro se poate face și cu ovocite donate sau spermă donată, în cazul în care calitatea materialului genetic al unuia dintre parteneri nu este corespunzătoare. În aceste cazuri se modifică unii dintre pașii fertilizării in vitro.

- Mama surogat. În cazul în care, de exemplu, ti-a fost indepartat uterul din motive medicale, deci nu poți duce o sarcină, dar ai ovarele și ovulezi, poți apela la o mamă surogat; adică va fi folosit materialul genetic al cuplului, dar sarcina va fi purtată de altcineva.

- Adopția. Pentru mine personal adopția este tot un tratament al infertilității, pentru că vă va ajuta să vă îndepliniți scopul: să deveniți părinți.

Drumul spre a deveni mamă arată cam la fel de complicat că toată descrierea de mai sus; și este o descriere în varianta foarte scurtă.


„Ne-a luat cam 3 ani și 4 proceduri de fertilizare in vitro până să ajungem să ne ținem copilul în brațe”


SPECTACOLA: Ai un bebeluș de aproape 2 ani. Cât de mult ai așteptat acest copil și care au fost pașii pe care i-ai parcurs pentru a-l aduce pe lume?


Delia Peteu: L-am așteptat aproximativ 20 de ani și în mod concret, am ajuns să întreprind acțiuni concrete spre a-l avea după ce mi-am cunoscut partenerul de viață care intre timp a devenit și tatăl copilului.
Noi am apelat direct la fertilizare in vitro pentru că nu ne-am dorit să pierdem vremea cu alte proceduri pentru că ticăia ceasul vârstei noastre. Ne-a luat cam 3 ani și 4 proceduri de fertilizare in vitro până să ajungem să ne ținem copilul în brațe.


 
 
SPECTACOLA: Te-ai gândit vreodată să renunți la acest proces?

Delia Peteu: Nu am ajuns la momentul la care să îmi doresc să mă opresc. După prima fertilizare in vitro, am înțeles că nu o să fie ușor și m-am pregătit psihic pentru o călătorie lungă. Când am simțit că este prea mult pentu mine, am făcut pauză. De oprit, m-aș fi oprit dacă nu am fi reușit nici să adoptăm. Pentru noi a fost important să devenim părinți și să putem dărui tot ce avem noi unui copil.
 
 
SPECTACOLA: Ce îți spuneau oamenii din jur? Și trebuie să te întreb, cât de mult contează susținerea apropiaților în această călătorie?

Delia Peteu: Eu sunt o norocoasa. Am prietene minunate care m-au sustinut cu toata forta. Ma cunosc de o viata si stiau de cand imi doream si cat imi doream un copil. Partenerul meu m-a ridicat de pe jos cand am cazut iar mama mea a luptat alaturi de mine. Fara sprijinul lor nu stiu cum as fi ramas cu mintile la mine. Si m-am ajutat si singura foarte mult: am invatat despre cum sa reusesc sa-mi gestionez emotiile, sa trec peste provocarile care apar in aceasta calatorie grea si sa reusesc sa merg inainte. Mi-am dorit foarte mult sa ajung sa fiu o mama echilbrata emotional si acesta a fost principalul motiv pentru care m-am intors cu fata catre mine si m-am preocupat activ sa imi fie bine. 

 
SPECTACOLA: Care sunt costurile unor astfel de tratamente?

Delia Peteu: Pentru fertilizarea in vitro, în Romania, o procedură costă aproximativ 5000 de euro dar, în funcție de nevoile fiecărui cuplu, se pot adăuga costuri asociate cu diverse tratamente și analize.

 
SPECTACOLA: Cum te-ai simțit când ți-ai ținut în brațe bebelușul pentru prima dată?

Delia Peteu: Eu am fost foarte bine emoțional în sarcină. Am gestionat foarte bine depresia primelor 3 luni datorată tratamentelor hormonale și am fost super activă pe tot parcursul sarcinii. În schimb, ultimele 2 zile înainte să nasc au fost pline de frici și de întrebări: oare cum o să ne descurcăm? Oare o să fiu o mamă bună? Oare cum o să ni se schimbe viața și multe altele din categorie.....
În momentul în care mi l-au pus în brațe pe Zeno, toate temerile pur și simplu au devenit un nor de fum și eu am simțit că mă inundă o dragoste pe care nici un cuvânt nu o poate descrie.



 
SPECTACOLA: Acum, ajuți alte femei să ajungă să devină mame. Care sunt poveștile pe care le-ai descoperit?

Delia Peteu: 

”I-am povestit unei colege că facem fertilizare in vitro și ce înseamnă asta. La final a spus: ahhhh, adică nu puteți face copii ca toată lumea! M-am simțit mizerabil…inferioară altor femei”.
“Pur și simplu simt că mă automutilez: injecții în burtă, puncție ovariană, alte tratemente. Când o să se termine?”
“Zici că infertilitatea este vreo boală contagioasă. Așa se feresc cei din jurul nostru să vobeasca pe subiect”.
“Am rămas cam singuri….fară prieteni. Toți au copii iar eu nu mai pot să fac față momentelor împreună cu ei. Îmi aduc aminte constant că eu nu sunt în stare să fac un copil”
“Relaxează-te și o să rămâi însărcinată! Asta tot îmi spune mama și sunt după a doua  fertilizare în vitro nereușită. Cum să mă relaxez, mamă?”
“Tocmai aflasem rezultatul celei de-a patra fertilizare in vitro…din nou NU. În aceeași zi un cunoscut imi spune: Dar tu când ai de gând să faci un copil, că ai mai bine de 30 de ani, nu? Te duci cu el în baston la grădiniță? Sau ești din aia comodă de nu-ți irosești viața și corpul crescând copii?”

Astea sunt poveștile pe care la aud de la clientele mele dragi.


 
Problema inferitității afectează, în primul rând psihicul. Aceste femei trăiesc cu adevărat o dramă și întreaga lor viață poate ajunge să fie afectată din acest punct de vedere; dacă vorbim de relații, căsnicii sau pur și simplu depresiile care te pot împiedica să mai dai randament la serviciu. De asemenea, mai putem adăuga și tratamentele hormonale dificile prin care femeile trec în încercarea de a deveni mame.
 
SPECTACOLA: Cum pot face față femeile în această situație?


Delia Peteu: Trăim într-o societate tributară prejudecăților și judecăților, ce automat aduc constrângeri sociale și psihologice, iar lupta cu infertilitatea este în mod special amprentată de aceste constrângeri.
În primul rând, trebuie să aibă curajul să iasă din starea de nefericire în care se complac. Pentru că da, cumva ne obișnuim să stăm într-o situație guvernată de stres, deznădejde și de o viață pusă pe pauză.
În al doilea rând, trebuie să apeleze la spijin de specialitate ca să poată trece de la o viață pusă pe pauză până când vine copilul, la o viață trăită frumos în așteptarea copilului și ramânând fidele demersurilor de a avea un copil. Ceea ce bineînțeles că se întâmplă și la nivel de cuplu.
Eu îmi însoțesc clientele dragi din punct de vedere emoțional și psihologic către echilibrarea stării interioare fără de care nu poți să construiești mai departe. Nu poți să suprapui intervenții medicale și presiune adițională peste un echilibru interior fragil sau chiar total dat peste cap.
În același timp, îmi place să spun că le călăuzesc spre a decide care este cel mai bun pas următor și cea mai bună abordare.
Important este să se pună pe ele și bunăstarea lor emoțională în centrul călătoriei către maternitate.  



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel