Emisiunea IUmor primea o lovitură grea, în momentul în care Mihai Bendeac anunța că părăsește show-ul, din cauza unor neînțelegeri cu producția. Se pare, însă, că a sosit momentul ca, Delia, o altă figura importantă a emisiunii, să pună sub semnul întrebării participarea ei, în cadrul show-ului.
Astfel, vedeta care a fost de la începuturile IUmor alături de public și colegii ei de platou, se pare că a ajuns într-un punct de cotitură.
Aceasta, a făcut, azi-noapte, pe Instagram-ul ei, o serie de story-uri care i-au îngrijorat pe fanii frumoasei blonde. Întoarsă de la IUmor de unde făcuse mai multe postări cu ea și colegii ei, artista a lansat în mediul online niște mesaje vocale la ore înaintate din noapte, în care a împărtășit, cu toată sinceritatea, sentimentele pe care le are referitor la ce se întâmplă în cadrul show-ului.
Cum se știe deja, roast-ul este unul dintre trendurile cele mai iubite, în materie de umor. Nu de aceeași părere ar fi și Delia, care se pare că, în spatele zâmbetului amabil pe care îl afișează la fiecare astfel de moment, ascunde niște trăiri mult mai puternice și dureroase.
”Nu-mi place senzația în corpul meu atunci când lumea face glume sexuale față de mine sau față de altcineva. Nimeni nu ar trebui să simtă asta fără acordul lui. Eu nu mai vreau să-mi dau acordul.
Nu mai pot să rezist la un alt roast. Nivelul meu de toleranță a ajuns la un alt prag. Cred că este firesc, ori efectiv este un nivel de saturație pe care îl resimt. Simt un disconfort în stomac, felul în care mă simt vulnerabilă, descoperită, în fața unor lucruri pe care nu le pot controla și nu-mi doresc să trăiesc asta și să experimentez lucrurile astea”,s-a confesat aceasta fanilor săi, la ora 3.24, dimineața, conform Cancan.
Iritată de jignirile ascunse în armura unui umor de calitate, jurata Iumor a decis că nu mai dorește să se lase afectată de acestea sau să mai participe la astfel de momente.
Nu vreau să dramatizez. Este doar o explicație pe care o dau despre toată treaba asta cu roast-urile. Nu le mai vreau. Mi se pare că lucrurile sunt mult prea toxice pentru ceea ce-mi doresc eu, pentru armonia în care vreau să trăiesc. Sunt lucruri destul de agresive. Este posibil să le percep greșit, dar e suficient să spun că nu mai vreau să particip la roasturi. Sunt ok, nu va faceți griji pentru mine. Este doar un sentimente pe care am simțit să-ș împărtășesc”, a încheiat aceasta, conform aceleiași surse.
Dacă toată această stare o va face să plece din emisiune, rămâne de văzut. Dar până atunci, vedeta este hotărâtă să nu mai încurajeze momentele de roast.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News