Deea Maxer, vacanță cu peripeții. A fost anunțată de DSP că are COVID chiar înainte de a decola: „A fost o eroare”

Data publicării:

Deea și Dinu Maxer au fost la un pas să își rateze vacanța în Turcia. Deea Maxer a fost înștiințată de DSP că este pozitiv Covid, cu doar câteva ore înainte de a decola spre exotica destinație. 

Din fericire, soția lui Dinu Maxer a reușit să rezolve problema ușor. Se pare că totul s-a întâmplat din cauza unei erori, Deea fiind, de fapt, negativă. Cu toate astea, Direcția de Sănătate Publică a avut date greșite cu privire la rezultatul testului.


Cei doi au reușit să rezolve însă problema, luând legătura cu DSP. Deea avea deja rezultatul testului negativ, așa că nu a rămas decît să transmită autorităților documentele. 


„Noroc că toți avem un băiat și s-a dat un telefon să putem compara cât mai repede, problema se rezolva, dar eu la 7 aveam avion. Cei de la DSP m-au pus să le dau mail-ul cu rezultatul, au comparat, iar laboratorul și-a cerut scuze că a fost o eroare…”, a declarat Dinu Maxer, potrivit wowbiz.

Astfel că familia Maxer a reușit să plece în vacanță, unde se bucură de vreme bună. 

 

Deea Maxer, transformare radicală. Cât a reușit vedeta să slăbească în doar o lună

Deea Maxer este în cea mai bună formă a ei. Vedeta a reușit să scape de kilogramele în plus, iar transformarea este una uluitoare. Soția lui Dinu Maxer a reușit să slăbească considerabil în doar o lună de zile, însă pentru acest lucru a fost nevoie de un întreg proces, pe care l-a dezvăluit și fanilor. Într-o postare "înainte și acum ", vedeta le-a arătat fanilor și transformarea incredibilă.

Soția lui Dinu Maxer le-a mărturisit fanilor cum a reușit să slăbească și ce sacrificii a trebuit să facă. Ei bine, vedeta a reușit să scape de kilogramele în plus acasă, fără a se abține de la mâncare.

 "Într-o lună am slăbit 5 kg si 7 cm in talie. Celulita s-a diminuat considerabil, dorm mai bine, am mai multă energie, iar planul alimentar e echilibrat. Pielea nu mai este flașcă, iar mușchii sunt evident tonifiați. Am făcut sport ACASĂ zilnic sau 5 zile din 7. Nu mi-a fost foame niciodată ", a scris Deea Maxer pe rețelele de socializare.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel