Daniel Onoriu, primele declarații după ce ar fi încercat să se sinucidă, în arest: “Oamenii care m-au adus în starea aceasta... ”

Daniel Onoriu, foto Instagram
Descriere foto: Daniel Onoriu, foto Instagram

Daniel Onoriu a făcut primele declarații după ce ar fi încercat să se sinucidă, în arest.

Daniel Onoriu ar fi încercat, în seara de 21 noiembrie, să se spânzure și a fost transportat la Spitalul „Alexandru Obregia” pentru îngrijiri medicale de specialitate. Mai mult, Daniel Onoriu le-ar fi transmis celor din familie că ar fi fost agresat în arest.

Daniel Onoriu, primele declarații după ce ar fi încercat să se sinucidă, în arest

Prin intermediul avocaților săi, Daniel Onoriu a făcut primele declarații despre ultimele speculații apărute în presă. Fostul pilot de curse susține că este un om cu frică de Dumnezeu și că nu ar recurge niciodată la asemenea gest, deși a trecut prin momente foarte grele. 

“Oamenii care m-au adus în starea aceasta complotează în aceste momente împotriva mea.

Vă rog să înțelegeți că în urmă cu un an de zile viața mea s-a schimbat. De la un om în toată firea, astăzi, am cu 60 de kilograme mai puțin și am ajuns în arest.

O gravă eroare medicală s-a produs chiar dinainte de operația mea de micșorare de stomac. Practic, după expertizele medicilor, nu trebuia să intru în acea operație.(…) 

Neg cu vehemență această știre și nu pot să nu observ modul în care se încearcă denigrarea mea și manipularea atenției publice. (…) Am termenul cu privire la revocarea măsurii arestării preventive și îmi doresc să îmi văd familia cât mai repede. Nu mai pot sta în arest și nici la Obregia. Eu am nevoie de familie și de un tratament specializat.

Să lăsăm justiția să facă dreptate! Vă rog, nu mai manipulați opinia publică. Sunt un om cu frică de Dumnezeu. Nu aș putea recurge niciodată la suicid!”, a transmis Daniel Onoriu pe pagina de Facebook, prin intermediul avocaților, notează wowbiz.ro.

Arestat preventiv pentru 30 de zile

Inițial, Daniel Onoriu a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi „instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile", se arată într-un comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

„La data de 10 noiembrie 2022, în jurul orei 22.00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 5 au fost sesizați prin 112, de către o femeie (de către Isabela, n.r.), cu privire la faptul că, în aceeași zi, soțul său a încălcat ordinul de protecție, emis de instanță, împotriva sa. 


La fața locului s-a deplasat cu operativitate un echipaj de poliție care l-a depistat pe bărbat, în apropierea locuinței persoanei vătămate. Acesta a fost condus la sediul secției, însă, având în vedere starea de agitație pe care o manifesta a fost transportat cu un echipaj SMURD la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, este o parte din comunicatul de presă.

Rebecca Onoriu: „Daniel are nevoie de tratament și nu-l poate obține în arest”

Rebecca Onoriu, mătușa lui Daniel Onoriu, a vorbit, pentru CanCan, despre starea pilotului.

„În primul rând Daniel nu este de arestat, e de tratat. Clar. La Daniel nu sunt doar 55 de zile de comă și 109 în total de spitalizare, probabil toată viața va trebui să facă terapie pentru că e afectat întregul lui organism în urma medicamentelor administrate. Actualei lui soții i-aș transmite să nu uite că a participat în trecut făcându-i rău fostei iubite a lui Daniel și acea fată nu le-a făcut rău nici lui Daniel, nici ei. Ba din contră. Mi se pare absurd să-și ia ordin de protecție față de încă soțul ei și Daniel s-a dus după ea din dragoste. Dacă asta înseamnă să fie arestat un om de 60 de kg cu reale probleme… 

Se face fix un an pe 25 acum de când Daniel a intrat într-o operație pe care nu avea voie să o facă medical vorbind, dar medicii din Turcia nu au ținut cont de acest aspect, i-au făcut doar un set banal de analize, a intrat în operație, a ieșit din operație, a spus că îi este rău, nu i-au făcut măcar o ecografie și la fix o săptămână, mai exact pe 1 decembrie, Daniel era în urgență cu hemoragie internă și externă. Și faptul că astăzi vorbim cu Daniel este o minune de la Dumnezeu că el practic a fost ca și mort. Medicii ne spuneau că nu știu dacă mai prinde ziua de mâine, să ne așteptăm la ce e mai rău și uitați că Dumnezeu l-a vindecat. 

Daniel are nevoie de tratament și nu-l poate obține în arest. Nu prezintă, din punctul meu de vedere, niciun pericol. Nu era ca și cum s-a dus după soția lui cu vreo armă albă, cuțit, pistol sau însoțit de cineva. S-a dus din dragoste. Fiecare zi contează pentru Daniel. Mi-ar plăcea să se ia măsuri. Măcar arest la domiciliu. 

Eu personal am sunat-o și i-am zis că sunt la spital, am ieșit cu el la restaurant să mâncăm și i s-a făcut rău și i-am dat mesaj vocal și i-am spus că sunt la spital și ea mi-a trimis un articol despre fosta lui iubită. De la femeie la femeie eu o înțeleg. Are o limită totul. Doar că asta cu restatul… mă depășește. Nu se interesează de starea lui și a zis că nu-i mai pasă. Și ne și arată că nu-i mai pasă făcând ce face. Și nimeni nu o învinuiește. Eu personal o înțeleg, dar nu așa”, a spus Rebecca Onoriu Pentru CanCan

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Dată: 22 noi 2022, 16:40 | Categorie: Vedete
Get it on App Store Get it on Google Play