Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu se pregătesc de nuntă. Prezentatorul TV a făcut marele anunț

Data publicării:
Dani Oțil și Gabriela Prisacariu, foto Instagram
Descriere foto: Dani Oțil și Gabriela Prisacariu, foto Instagram

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu vor deveni părinți pentru prima oară. Când vor ajunge cei doi în fața altarului?

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu trăiesc cele mai frumoase clipe de când au aflat că vor deveni părinți pentru prima oară. Prezentatorul TV și iubita lui trăiesc o frumoasă poveste de iubire, iar vestea că vor avea un copil a fost o încântare pentru toată lumea. 


Chiar dacă nu sunt căsătoriți, Dani Oțil a declarat chiar în timpul emisiunii pe care o prezintă alături de Răzvan Simion, că în curând vor ajunge în fața altarului. 


”M-am mai lungit de un cm. Vreau să mă însor și îmi trebuie toate documentele din urmă: certificat de naștere și altele. Nu am înțeles de ce îți trebuie analize. Uite câți bolnavi căsătoriți sunt printre noi!”, a declarat Dani Oțil, în direct la Neatza cu Răzvan și Dani.


Chiar dacă la început totul a fost ținut secret, în urmă cu doar câteva zile, Gabriela Prisăcariu a anunțat sexul bebelușului. Dani Oțil va fi tătic de băiat. Iubita prezentatorului TV a publicat o imagine de pe plajă, unde Dani Oțil stătea cu mâna pe burtica sa de gravidă, iar ea a precizat în descrierea imaginii: ”Cu băieții mei”.


”Trăim cele mai frumoase clipe. Anul acesta vom fi patru. Trebuie să punem la numărătoare şi pe Găluşcă, pisicuţa noastră, pe care ne-am făcut oarecum antrenamentul ca părinţi. Eu şi Dani ne doream foarte mult un copilaş şi iată că gândurile ne-au fost ascultate. Sunt însărcinată în 16 săptămâni, luna a patra, suntem fericiţi şi ne bucurăm de ceea ce ne este dat să trăim.

Nu vă pot da detalii despre cum l-am anunţat pe Dani că vom avea un bebeluş, prefer să păstrăm pentru noi. La fel şi sexul copilului, dacă este fetiţă sau băiat, sau cine ştie, chiar gemeni, o să fie o surpriză. Pot să vă spun că părinţii noştri au fost copleşiţi de vestea că îi vom face bunici. Îşi doreau mult”, a declarat Gabriela Prisăcariu, potrivit click.ro.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel