Dana Rogoz închide „gura lumii”. Ce spune despre diferența de vârstă dintre ea și soțul ei: El deja era un om cu experiență, matur, așezat, echilibrat

Data actualizării: | Data publicării:

Dana Rogoz și Radu Dragomir formează un cuplu de 18 ani. S-au împlinit 10 ani de la nuntă, au doi copii împreună, dar și câteva reușite profesionale. Actrița este cu 18 ani mai tânără decât soțul ei, iar acest detaliu a fost, de-a lungul timpului, un motiv de critică pentru cei din jur. 

Dana Rogoz și Radu Dragomir au aniversat, recent, 10 ani de căsnicie. Cei doi se iubesc de 18 ani, iar relația lor a fost extrem de criticată la început. Dana Rogoz avea 18 ani când l-a cunoscut pe Radu Dragomir, care, la acea vreme, avea 37 de ani. Diferența de vârstă nu a fost un impediment pentru iubirea lor, care s-a dovedit, după atâția ani, una trainică și benefică. Au împreună doi copii superbi și se susțin unul pe celălalt în orice fac. 

 Într-un interviu pentru revista Unica, Dana Rogoz a vorbit despre mariajul lor, dar și despre discuțiile care au apărut, în jurul lor, după ce s-a aflat diferența de vârstă dintre ei. Actrița spune că în căsnicia lor, lucrurile sunt armonioase și că reușesc de fiecare dată să gestioneze constructiv conflictele. 


„Încercăm să o facem cu calm. Sunt momente prin care trec toate cuplurile. Suntem de 18 ani împreună, dar n-am avut niciodată gesturi, poate și pentru că există o diferență de vârstă destul de mare între noi, copilărești, gen „plec, mă mut”, cum e în primele iubiri. Nu ne-am certat niciodată pe teme mari, grele, nu am avut conflicte. Stăm și ne gândim, când ne certăm, și ne dăm seama că sunt niște chestii absolut minore, de cele mai multe ori de la oboseală, de nervi din cauza altor lucruri care nu funcționează. Te descarci pe omul de lângă tine și regreți, dar sunt lucruri pe care le știm, prin care am trecut de multe ori până acum. De fiecare dată zicem că sunt pierdere de timp, dar știm că vor reapărea și că sunt firești. Până acum ne-a ținut împreună faptul că suntem foarte sinceri unul cu altul. Simt că am evoluat alături de el ca om. Da, m-am format până la 18 ani, baza sunt părinții, tot ce ai acumulat în copilărie și adolescență, sigur. Dar toate schimbările din viața de adult, pentru că te schimbi destul de mult, toate le-am făcut împreună cu el. Am devenit omul care sunt în mare parte datorită lui și alături de el, cu el. Deja mai mult de jumătate din viața mea am trăit-o cu el, deci tot ce știu, și despre certuri sau momente dificile, știu cu el, prin el. E un limbaj al nostru deja, nici nu cunosc altul”, a declarat Dana Rogoz pentru Unica. 

Ce spune Dana Rogoz despre diferența de vârstă dintre ea și soțul ei

 

„Întrebările vin din exterior, în interviuri, ele ne reamintesc lucrul acesta, pe care noi nu l-am simțit. Doar dacă merg la terapeut și raționalizez excesiv la modul „hai să vorbim despre diferență” pot să găsesc mai mult avantaje, sincer, decât vreun dezavantaj. El deja era un om cu experiență, matur, așezat, echilibrat, evita puseurile astea, reacțiile astea exagerate, adolescentine. N-au existat în relația noastră și a ajutat. Altfel, noi nu am avut niciodată tipul acesta de glume, că tu ești altă generație, niciodată n-am făcut referire la asta. Eu, când am ajuns să-l cunosc, nu știam ce vârstă are și nici nu mă interesa. Ne-am întâlnit pe set. Mai târziu ceilalți din jur ne aminteau asta. Pentru noi n-a contat”, a mai spus aceasta pentru sursa citată. 

Dana Rogoz, despre diferența de vârstă dintre ea și soțul ei: „Oamenii comentau de el: ‘Moșul, moșul’

18 ani de relație, 10 de căsnicie, 2 copii și un lungmetraj


"Au trecut anii, dar cei doi copii, rodul iubirii, sunt dovada că n-au trecut degeaba. Când noi am început relația, el avea 37 de ani, eu 19 ani aproape. Pe vreme respectivă, la 37 de ani, oamenii comentau de el pe Facebook: ‘Moșul, moșul’. El râde și acum. Eu le spun tuturor prietenilor mei, ‘Vedeți că foarte curând ajung la vârsta la care el era considerat moșul'. Ne permitem să facem aceste glume pentru că suntem foarte relaxați. N-au contat, real, niciodată vârstele pentru noi. N-a făcut calculele astea și cumva a ieșit ca o surpriză, așa, că oamenii erau interesați de diferența asta pe care noi nu o simțeam sau care aducea foarte multe avantaje.", a dezvăluit Dana Rogoz, în emisiunea lui Cătălin Măruță, de la PRO TV. 

 

Dana Rogoz: Real, și eu aș fi judecat, dacă nu mi s-ar fi întâmplat să trăiesc nebunia asta

"Pe vremea aia, eram cu toții mai rigizi. Cei care îl cunoșteau nu puneau la îndoială faptul că e ceva serios și că noi ne iubim, că e ceva asumat. Cei care nu îl cunoșteau aveau prejudecăți. Și de o parte și de alta. Și în viața lui spuneau, ‘Băi, e prea tânără. La vară o să își găsească pe unul’.
N-am avut nicio problemă. Real, și eu aș fi judecat, dacă nu mi s-ar fi întâmplat să trăiesc nebunia asta. Aș fi judecat la vârsta respectivă. Dar m-am maturizat și am înțeles că viața nu e ca în telenovele sau ce am fost noi educați la vremea respectivă. E mult mai complexă și alte criterii contează. Acum, nu judec niciun fel de relație. Cred că este o chestie de șansă să găsești omul acela.", a mai spus Dana Rogoz, în emisiunea amintită.

 Dana Rogoz, sercretul unei relații fericite, după 10 ani de căsnicie: „Ăsta e singurul lucru pe care noi l-am făcut”


Dana Rogoz a fost invitată în emisiunea „Exclusiv Vip”, de la Prima TV, acolo unde a vorbit despre aniversarea celor 10 ani de căsnicie, dar și despre cum s-a transformat relația lor în toți acești ani. 


„18 ani de relație și 10 de căsătorie, am împlinit de curând, pe 14 iulie. N-am avut o petrecere pe cuburi, n-am avut, de fapt, o petrecere, neapărat, am sărbătorit chiar pe platou, lângă camera de filmat. Cumva, așa ne-am și întâlnit și mi se pare frumos că, după atâția încă ne susținem unul pe celălalt în proiecte de acest tip. Eu am filmat un scurt metraj, am scris un scenariu și, de data aceasta l-am filmat în calitate de regizor. A fost o încercare, și Radu a fost acolo, lângă mine, să mă susțină. Mi s-a părut frumos că ne-a prins așa aniversarea. A fost tare drăguț că, deși nu aveam absolut nicio idee, nici nu-mi trecea prin cap asta, echipa ne-a făcut o surpriză. Și au făcut acolo un  tort, deși eram undeva în afara Bucureștiului, au improvizat un tort, cu o inimă, și ne-au surprins pe amândoi la pauza de masă”, a dezvăluit Dana Rogoz, în cadrul emisiunii Exclusiv Vip, de la Prima TV. 

 


Secretul unei relații longevive

„Nu dau sfaturi, neapărat, nu cred că sunt rețete. Pur și simplu, cred că ține mult și de șansă, să găsești omul alături de care te simți liber să fii tu, așa cum ești. Cred că ăsta e singurul lucru pe care noi l-am făcut, am început relația aceasta fiind foarte sinceri cu noi în relație, sinceri unul față de celălalt,  fără să pretindem că suntem altfel, că suntem mai buni, că suntem mai deștepți, că suntem mai bogați. Am fost noi și ne-am simțit liberi să fim noi, unul în fața celuilalt. Cred că tocmai de aceea s-a și susținut așa. A fost o bază adevărată, solidă, de la bun început, și, după aceea, a fost firesc să evoluăm împreună și să creștem împreună, și relația, dar și noi, ca oameni. Copiii ni i-am dorit și au venit din iubire. Sigur că s-a modificat mult relația, a trecut prin toate etapele, dar cu o armonie, chiar cred că asta e ceva ce nu se poate preda, nu există vreo regulă”, a mai spus ea



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel