Dan Bittman, surprins în compania Taniei Budi. S-a reaprins flacăra iubirii pentru solistul trupei ”Holograf”

Data publicării:
Dan Bittman și Tania Budi, Colaj foto/ sursa Instagram
Descriere foto: Dan Bittman și Tania Budi, Colaj foto/ sursa Instagram

După 25 de ani de relație cu Liliana Ștefan, Dan Bittman a șocat pe toată lumea după ce a anunțat despărțirea de mama copiilor săi. 

Chiar dacă vestea că relația dintre Liliana Ștefan și Dan Bittman a ajuns la final, a șocat pe toată lumea, se pare că artistul a vrut să uimească din nou, acesta a fost surprins în companiei unei foste iubiri. 


Tania Budi este o mare iubire din trecut a celebrului artist. În imaginea postată chiar de Tania pe contul ei de Instagram se poate observa cum Dan Bittman a ieșit în oraș alături de mai multe domnișoare. În urmă cu mai mult timp, solistul trupei ”Holograf” mărturisea că relația cu Tania Budi a fost una plină de scântei. 


„Ce sunt acum sunt datorită femeilor pe care le-am întâlnit în viaţa mea. De la Tania Budi am învăţat, în primul rând, că o dra­goste poate să sfârşească şi într-o prietenie.

A fost o dra­goste cu năbădăi şi cu scântei. Totuşi, cred că ambii am avut multe de învăţat din relaţia aceea. Ea a învăţat că nu poate să mă ţină într-un loc, eu am învăţat că o dragoste pornită ca o joacă poate să ajungă foarte serioasă. Asta înveţi de la femei, inteligenţa”, povestea Dan Bittman în urmă cu ceva timp despre relația cu Tania Budi.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel