„Dacă nu aveam cască... muream pe loc!”. Valentin Sanfira, mărturisiri cutremurătoare despre accidentul suferit în Italia

Data publicării:

Valentin Sanfira a vorbit despre coșmarul vieții sale. Artistul a fost la un pas de tragedie, chiar în timpul vacanței. 

O țară întreagă a trăit cu sufletul la gură confesiunile emoționante ale lui Valentin Sanfira, un cunoscut artist din România. Acesta a vorbit în direct, La Măruță, despre accidentul cumplit pe care l-a suferit în Italia.

O perioadă destinată relaxării s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru cântărețul de muzică populară: „Am plecat și noi trei zile într-o vacanță scurtă în Italia”, a început acesta. Însă destinația aleasă nu a fost cel mai sigur loc pentru un concediu: „Se circulă dezastruos! Nu-ți dă nimeni prioritate”, a declarat Valentin stupefiat.

În exclusivitate La Măruță, artistul a relatat toată experiența sfâșietoare: „Eu am venit pe drumul meu cu prioritate și un domn cu o dubă neagră a tăiat curba. Pe partea mea dreaptă erau mașini parcate neregulamentar, jumătate din stradă era ocupată de mașini parcate. În momentul în care el a tăiat curba, eu m-am ferit, un pic am tras de scuter și m-am agățat de o oglindă de la mașinile parcate. În momentul ăla, m-a aruncat pe stradă, am căzut direct cu capul pe asfalt. Dacă nu aveam cască... muream pe loc!”, a spus Valentin în fața unei țări întregi.

 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Valentin Sanfira (@valentinsanfira)

 

Mai mult decât atât, invitatul lui Cătălin Măruță a vorbit despre teroarea pe care a simțit-o în momentul accidentului: „Într-o fracțiune de secundă, viața îți trece prin fața ochilor”. Pe lângă durerea sufletească, Valentin a fost nevoit să o înfrunte și pe cea fizică: „Am căzut cu șoldul pe asfalt și scuterul mi-a căzut exact pe picior și s-a frânt femurul. Capul femural s-a rupt pe loc”.

Totuși, chinul nu s-a terminat odată cu întâmplarea nefericită. Adevăratele momente de groază au avut loc după: „M-au ținut aproape patru zile cu durere în spital și nu voiau să mă opereze. Ziceau că ei operează în funcție de urgențe și că la mine nu este o urgență și că pot să stau așa. Stăteam cu piciorul rupt, Codruța plângea pe holurile spitalului”, a povestit Valentin Sanfira, sub privirea înlăcrimată a soției.

În urma unei operații ce a costat 10.000 de euro și după două săptămâni de spitalizare, artistul s-a putut întoarce acasă, în România, unde a avut parte de un tratament profesionist din partea medicilor.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel