Cum și-a păcălit Marian Râlea mama ca să îl lase să dea la Teatru: „Nu i-a fost uşor, ba chiar destul de greu”

Data publicării:
Cum și-a păcălit Marian Râlea mama ca să îl lase să dea la Teatru. Foto Facebook
Descriere foto: Cum și-a păcălit Marian Râlea mama ca să îl lase să dea la Teatru. Foto Facebook

Marian Râlea și-a dorit să devină actor încă din primii ani de școală. Iată cum și-a convins mama să-l lase să dea la teatru.

Marian Râlea, în vârstă de 64 de ani, a știut de mic ce vrea să facă în viață. S-a îndrăgostit de teatru în copilărie, în liceu a ajuns să joace pe scenă și, inspirat de fratele său, a decis să urmeze și Facultatea de teatru. Sigurul impediment era binecuvântarea mamei sale, pe care a reușit să o primească cu pușină imaginație. 


„Mi-a plăcut teatrul de mic. Încă din grădiniţă, păstrez o fotografie cu mine pe o trotinetă, dintr-o scenetă, undeva la o casă de cultură, unde se făceau atunci serbările. Am continuat şi în școala primară, descoperisem deja poeziile, mă jucam de-a teatrul cu toţi copiii, îmi făceam cortină, ne învăţam rolurile, deveneam eroi. Aveam Tâmpa şi pădurea lângă noi, un prilej foarte bun să întruchipăm acolo toţi eroii din jocurile noastre. Pasiunea a continuat şi în liceu, unde am făcut mult teatru. Îmi aduc aminte, jucam o piesă în care trebuia să am părul lung şi, cum pe vremea aceea nu se putea purta aşa ceva, aveam o dispensă de la Poliţie, mai exact de la Miliţie, cu care puteam circula.


Cel care m-a influenţat cel mai mult în alegerea acestei cariere a fost fratele meu, care intrase la Teatru. Era cu aproape patru ani mai mare decât mine şi mi-a dat speranţa şi încrederea că şi eu pot să fac această meserie. Am intrat cu aceeaşi poezie, m-a susţinut toată perioada facultăţii, el fiind deja actor la Braşov. A fost un fel de dinastie teatrală Râlea”, a declarat Marian Râlea pentru Viva.

Marian Râlea și-a convis mama să-l lase să dea la Teatru

Mama actorului nu era prea încântată de dorința fiilor săi de a urma această meserie, însă cei doi frați au știut cum să pună problema, astfel încât aceasta să fie de acord cu decizia lor.


„Fratele meu, Andrei, şi-a ales meseria, mama a fost de acord, pentru că ne spunea: „Sigur, tu o să dai la Teatru şi pe urmă probabil n-o să îl pot stăpâni pe ăsta mic. Te las să dai la Teatru ca să nu regreţi pe urmă că nu ai încercat. Dacă intri, bine, dacă nu, nu!. Şi noi, șmecheri, îi spuneam: „Mamă, dar noi am moştenit talentul de la tine!, şi atunci era mai simplu. Mama ne-a susţinut, nu i-a fost uşor, ba chiar destul de greu, cât am făcut facultatea. Fratele meu a intrat primul, eu al patrulea, a fost aşa o suferinţă din partea mea, dar la final a avut doi actori”, a mai spus actorul pentru sura citată. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel