Cum s-au schimbat sărbătorile Mălinei Avasiloaie, de când a devenit mamă: „El m-a făcut să trăiesc din nou cu emoție perioada aceasta a anului”/ EXCLUSIV

Data publicării:
EXCLUSIV

În preajma Sărbătorilor de Iarnă, Mălina Avasiloaie ne-a dezvăluit ce semnifică pentru ea Crăciunul, dar și ce obișnuiește anual să facă în această perioadă din an alături de familia sa.


SPECTACOLA: Ce planuri ai de Crăciun? Unde vei petrece?
Mălina Avasiloaie: În fiecare an aleg să petrec sărbătorile în sânul familiei, acasă, împreună cu părinții, mamaia, pentru că doar acolo simt cu adevărat spiritul Crăciunului. Așa pot să i-l insuflu și lui Zian, pentru că acolo, în Moldova, încă se respectă toate tradițiile. Așa că ne bucurăm în fiecare an de această ocazie în care se reunește toată familia.

SPECTACOLA: Dacă ar fi sa descrii această perioada a anului într-un cuvânt, care ar fi acela? De ce?
Mălina Avasiloaie: Magie, iar asta datorită lui Zian. El a făcut o magie în viața mea și m-a făcut să trăiesc din nou cu emoție perioada aceasta a anului, pentru că mă bucur odată cu el la fiecare cadou primit și mă hrănesc cu entuziasmului lui, atunci când vede un brăduț, un oraș plin de luminițe. 


SPECTACOLA: Povestește-ne cea mai frumoasă amintire pe care o ai din perioada copilăriei, de Crăciun.
Mălina Avasiloaie: Cred că cea mai pregnantă amintire pe care o am în minte, când vine vorba de Crăciun și de copilărie e ziua în care plecam la colindat, împreună cu sora mea, Paula. La 8 dimineața o luam la pas în tot satul, din poartă, în poartă, nu săream absolut nicio casă. Colindam din toți plămânii, până la miezul nopții, când părinții veneau să ne caute, pe vremea aceea nu aveam telefoane. Bucuria cea mai mare era când ajungeam acasă, număram banii și eram fericite indiferent de suma strânsă. Erau bănuții noștri, pe care îi puneam la pușculiță și din care urma noi să ne luăm ceva. 


SPECTACOLA: Cum era pe atunci această perioadă și cum e acum? Ce s-a schimbat?
Mălina Avasiloaie: Nu știu dacă s-a schimbat ceva. Noi am crescut și nu știm să ne mai bucurăm la fel de lucruri, dar, cu siguranța, și locul în care petreci sărbătorile creează o magie aparte în această perioadă. Pentru mine nu se va compara niciodată un Crăciun petrecut în București, cu cel de acasă. 


SPECTACOLA: Care este pentru tine preparatul ideal pentru Crăciun? Ce nu-ți lipsește niciodată de pe masă în perioada aceasta? Te implici și tu în prepararea mâncărurilor, gătești?
Mălina Avasiloaie: Pentru mine, de la masă de Crăciun nu trebuie să lipsească soriciul, în rest nu sunt pretențioasă. Îmi place să mă implic și în prepararea mâncărurilor, asta dacă sunt acasă și o am în dreapta mea pe mama, care îmi da sfaturi în acest sens. În rest, știu să prepar doar felurile principalele de mâncare, nu sunt o bucătăreasă foarte iscusită. 


SPECTACOLA: I-ai scris lui Moș Crăciun? Ce-ți dorești să-ți aducă anul acesta?
Mălina Avasiloaie: Nu am apucat să-i scriu Moșului anul acesta și recunosc că nu am mai făcut-o de mult timp, să fac o scrisoare propriu-zisă, dar chiar am ajuns în acel punct al vieții mele și, deși sună clișeic, chiar nu-mi doresc nimic altceva decât sănătate și pace în lume, astfel încât să nu se mai întâmple atâtea evenimente neprevăzute, care ne afectează pe toți emoțional. 


SPECTACOLA: Dar cei dragi și-au făcut scrisorile? Cum îi surprinzi?
Mălina Avasiloaie: Eu sunt un om care e mai mult obișnuit să dăruiască, decât să primească. De regulă, nu prea știu să-mi manifest bucuria atunci când primesc lucruri, dar, în schimb, îmi place să le ofer celor dragi cadouri, să-i surprind mereu. Sunt atentă la nevoile lor, analizez fiecare persoană dragă în parte mai mult timp și merg pe instinctul meu, le dăruiesc mereu ce consider eu că au nevoie. 


SPECTACOLA: Ce tradiții și obiceiuri se respectă în familia ta de Crăciun?
Mălina Avasiloaie: Ca în orice familie, împodobirea bradului era și este în continuare cu o încărcătura emoțională mare. De fiecare dată, ornam brăduțul ascultând colinde, apoi ornam curtea, acoperișul casei și abia așteptam să vină noaptea, să fie întuneric afară și să vedem din drum, din stradă, cum arată casă noastră ornată. 


SPECTACOLA: Cum arată Crăciunul ideal pentru tine? Unde ar trebui să fii și pe cine sa ai in jur?
Mălina Avasiloaie: Cred că dacă primesc întrebarea asta și la 60 de ani, răspunsul ar fi același. Crăciunul sau oricare altă sărbătoare trebuie să fie în mijlocul familiei, pentru că suntem oricum prea prinși cu haosul cotidian, cu griji, stres și consider că momentele în care te poți detensiona puțin, prin care să-ți amintești de rădăcini și să te simți în siguranța, le poți simți doar în sânul familiei. 


SPECTACOLA: Acum, la final de an, ai vreun regret?
Mălina Avasiloaie: Sunt o persoană care nu are regrete. Cu siguranță că am făcut greșeli, dar sunt conștientă că atâta timp cât au venit cu o lecție la pachet, au avut un rol în evoluția mea și m-au ajutat să fiu cine sunt astăzi. Îmi place să văd mereu partea plină a paharului în orice situație. 


SPECTACOLA: Ce așteptări și dorințe ai pentru 2024?
Mălina Avasiloaie: Pentru 2024 îmi doresc să schimb câteva lucruri la mine, să devin mai calmă, să nu mai reacționez impulsiv sau să iau decizii de moment și să găsesc acel echilibru în viața mea. Vreau să împart perfect viața personală cu cea profesională, așa cum am făcut și până acum, și să fim cu toții sănătoși.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel