Cum s-au pregătit Lidia Buble și sora ei pentru Asia Express. De ce le este cel mai teamă celor două: „Am o fobie nu că mare...”

Data publicării:
Lidia Buble, Asia Express, antena 1
Descriere foto: Lidia Buble, Asia Express, antena 1

Lidia Buble și Estera sunt pregătite pentru cea mai mare aventură a vieții lor. Ce fobie are faimoasa artistă?

Lidia Buble și sora ei au plecat în cea mai grea experiență din viața lor. Cele două surori sunt încrezătoare că vor ajunge cât mai departe în competiție și își doresc marele premiu. Lidia Buble spune că ea și sora ei se înțeleg foarte bine și se cunosc „din priviri”. 


„Da, doar că noi avem avantajul de a ne cunoaște foarte bine una pe cealaltă. Când ea e nervoasă eu tac și ea nu cred că o să mă prindă prea nervoasă, dar vedem până la proba contrarie. Avem noroc că suntem surori și între surori certurile stau altfel. Noi ne înțelegem din priviri. Ăsta e motivul pentru care am și ales ca dintre cei 10 frați pe care Dumnezeu mi i-a dat în viața mea și mă simt cea mai binecuvântată să o aleg pe Estera, pentru că eu cred că noi două facem cea mai bună echipă”, a spus Lidia Buble pentru Antena Stars. 


Cele două surori s-au pregătit intens pentru această competiție. Au stat o zi întreagă în salonul de înfrumusețare pentru un ultim tratament înainte de aventura vieții lor. Cele două au renunțat la unghiile cu gel și au optat pentru o manichiură simplă. 


Dar ce le sperie cel mai mult pe cele două?


Cea mai mare temere pe care o are Lidia Buble este legată de insecte. Aceasta speră că nu va fi nevoită să participe la o astfel de probă deoarece are o mare fobie de insecte.


„Pentru mine cel mai urât lucru ar fi să am o probă care să includă insecte de orice fel. Am o fobie nu că mare... Dacă nu plecam cu acest gând de a câștiga, cred că nu mai avea rost să plecăm de acasă. Sunt convinsă că toți colegii noștri își doresc să câștige. Promitem să luptăm până la ultima suflare să ajungem până-n finală, cu ajutorul lui Dumnezeu sperăm să câștigăm”, a adăugat artista. 

 

Citește și: Vedetele din sezonul 4 Asia Express au plecat spre Drumul Împăraților



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel