Cum moștenim bolile. Prof. Dr. Constantin Dulcan: "Sunt factori exteriori care pot să activeze gena"

Data actualizării: | Data publicării:

Prof. Dr. Constantin Dulcan a dezvăluit ce este epigenetica și cum moștenim bolile.

Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan, medic primar Neurologie, medic psihiatru, doctor în medicină și doctor în științe medicale, șeful catedrei de Neurologie la Spitalul Militar Central până în anul 2005 și șeful Catedrei de Neurologie şi Neuropsihosomatică din cadrul Universității "Titu Maiorescu" până în anul 2016, a dezvăluit cum moștenim bolile.

Cum moștenim bolile

Prof. Dr. Constantin Dulcan a explicat, la Antena 3 CNN, că bolile pe care le facem de-a lungul vieții sunt generate de condițiile mediului în care trăim. Totodată, celebrul medic a precizat că există factori exteriori care ne pot activa gena purtătoare a unei formații patogene. 

"Se spune că bolile noastre, ca sorginte ereditară, nu sunt mai mult de cinci, dar majoritatea bolilor pe care le facem de-a lungul existenței noastre se pare că sunt generate de condițiile mediului în care trăim.

Noi credem că tot ce se întâmplă este numai la nivelul genomului, iată că, în clipa de față, vorbim despre epigenetică, adică despre condițiile în care noi trăim.

Sunt factori exteriori care pot să activeze gena purtătoare a unei formații patogene sau nu. Ereditatea nu este fundamentală. Dacă tatăl și mama mea au avut ceva, nu înseamnă că eu voi avea aceeași boală, pentru că pot să mă protejez foarte bine și să nu le fac", a spus Constantin Dulcan, medic neurolog și profesor universitar, la Antena 3 CNN.

Profesorul Vlad Ciurea a ținut să facă o completare la cele spuse de medicul Constantin Dulcan.

"Noi avem aceste gene asupra noastră, tot felul de boli posibile și imposibile. Dacă ne-am pus într-un anumit moment sau situație, acea boală apare epigenetic.

Ea este ascunsă, dar când s-a apăsat pe clapa respectivă, ea apare la suprafață. Deci noi trebuie să facem tot ce este posibil să îndepărtăm acești factori epigenetici negativi", a completat profesorul Vlad Ciurea.

Cuvintele care ne programează negativ viața

"Nu uitați, toate cuvintele pe care le aveți în minte ne programează. Dacă noi mereu spunem că îmbătrânim, atunci chiar îmbătrânim. Pentru că îi dăm creierului acest program. Sunt cuvinte pe care trebuie să le scoatem din dicționar: îmbătrânire, îndoială, cuvântul "nu", toate acestea ne programează pe negativ", a explicat prof. Constantin Dulcan, potrivit Antena 3 CNN

"Evită să folosești aceste cuvinte! Te programează negativ", a continuat reputatul neurolog.

Postura şi pauza de lucru, cheia micilor succese

„Creierul are nevoie de relaxare zilnic, doar așa va da randament maxim. Este extrem de important să ne refacem la jumătatea unei zile, cel puțin această energie. Este greu să înveți pe toată lumea să se relaxeze, dar simplul fapt că poți să stai o jumătate de oră, fie într-un fotoliu cât mai comod, fie culcat pe spate, neîncercând să te gândești la nimic, decât să îți golești mintea. 

Dacă vei face asta, zi de zi, vei vedea că ajungi să respiri alt ritm, care este unul natural impus de propriul corp. Ritmul firesc este altul decât cel 2/4 pe care-l citim în cărți. Fiecare dintre noi are altă capacitate respiratorie. Veți vedea că respirația profundă este o respirație care te încarcă cu energie. Acest lucru este extrem de important pentru sănătatea noastră. Această pauză aparent banală schimbă creierul enorm de mult" a recomandat medicul Constantin Dulcan.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel