Cum a petrecut și ce cadouri a primit Antonia de la Alex Velea, de ziua ei de naștere

Data publicării:
Sursa foto: Antonia, instagram
Descriere foto: Sursa foto: Antonia, instagram

Antonia împlinește astăzi frumoasa vârstă de 35 de ani.

Cum petrece Antonia de ziua ei de naștere

Antonia a povestit că astăzi și-a dorit să petreacă mai mult timp cu familia, mai ales că este o zi liberă. Pe seară, prietenii se vor aduna acasă la ea și la Alex Velea. Dacă în alți ani obișnuia să dea o mare petrecere, artista spune că în acest an și-a dorit ceva diferit, de aceea a preferat să petreacă timpul liber alături de oamenii dragi.

„Mai târziu o să am câțiva prieteni pe la mine pe acasă. Anul ăsta nu am avut chef de așa ceva, cred că o să fie ceva foarte liniștit. Copiii se duc la mamaie pentru că eu mâine am concert la Arad și vreau să mă mai relaxez puțin cu adulții și după să mă duc la muncă. Îmi doresc foarte mult sănătate, să am sănătate în continuare, pentru că fără sănătate nu avem nimic, îți zic sincer. Știu că sună clișeic, dar asta îmi doresc foarte mult, în rest, am familie. Mi-a dăruit Dumnezeu o familie frumoasă, o carieră pe care mi-am dorit-o dintotdeauna și mai mult de atât nu știu ce să mai cer”, a declarat Antonia.

Ce cadou a primit artista de la Alex Velea

Antonia și Alex Velea sunt împreună de 11 ani, iar artista spune că partenerul ei îi cunoaște foarte bine gusturile și a impresionat-o cu un buchet de flori, dar și cu un cadou despre care vedeta nu și-a dorit să dezvăluie prea multe, spunând doar că este ceva ce și-a dorit.

„Am primit și eu cadoul meu de la el, flori. M-a surprins, dar mi-a făcut un cadou exact pe placul meu, pentru că mă cunoaște bine”, a mai spus artista.

La mulți ani, Antonia!



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Deaconescu | Categorie: Social


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel