Cu ce se ocupă tatăl Andreei Bălan. Săndel Bălan trăiește singur, la Ploiești: „Ea nu-mi mai vorbește de o perioadă lungă”

Data publicării:
Sursa foto: Andreea și Săndel Bălan, instagram
Descriere foto: Sursa foto: Andreea și Săndel Bălan, instagram

Tatăl Andreei Bălan trăiește singur, la Ploiești. Bărbatul a dezvăluit cu ce se ocupă în prezent. 

Pe vremea în care făcea istorie cu trupa Andre, Andreea Bălan, pe atunci minoră, era ghidată de tatăl său, Săndel Bălan, care se ocupa de impresarierea fiicei sale dar și de piesele pe care le cânta. S-a zvonit că relațiile între cei doi s-ar fi deteriorat din cauza banilor, iar Andreea chiar a renunțat la colaborarea cu părintele său. 

La aproape 20 de ani dinstanță, artista spune că are o relație cât se poate de normală cu părintele ei și că după ce a plecat de acasă, cei doi nu au mai avut nimic de împărțit. Mai mult, Săndel Bălan i-a fost alături Andreei în momentele cheie ale vieții sale, cum ar fi cumpăna de moarte pe care a avut-o la a doua naștere, când a fost la un pas să își piardă viața. 

„Cu tata mă înțeleg foarte bine. Noi suntem bine de când am plecat de acasă de la 18 ani. Nu am avut nimic de împărțit. Îl iubesc foarte mult, și fără ajutorul lui astăzi nu aș fi fost ceea ce sunt. Când am avut probleme de sănătate, a fost și tata alături de mine, și la botez și la toate evenimentele majore din viața mea”, spunea Andeea Bălan la Xtra Night Show, de la Antena Stars.

Cu ce se ocupă tatăl Andreei Bălan

Tatăl artistei stă singur la Ploiești. Acesta a recunoscut că nu are o relație foarte apropiată cu fiica lui și că nu și-au mai vorbit de mult timp. 

Andreea nu vrea ca eu să mai apar în presă, îmi spune că nici tații altor artiști nu fac asta. Ea nu-mi mai vorbește de o perioadă lungă. Nu vreau să stau toată viața părăsit și să mă cert cu propriul copil. Și dacă aveam zece copii și mă certam cu unul dintre ei, acest lucru te rănește”, a declarat Săndel Bălan pentru playtech.ro

Săndel Bălan a mărturisit că s-a confruntat cu anxietate, motiv pentru care nu a mai putut să-și desfășoare acticitățile la fel ca înainte. Bărbatul este impresar. 

„Sunt foarte bine acum. Sunt campion la tenis de masă. Și datorită faptului că în această perioadă m-am antrenat. Aveam o stare de anxietate. La un moment dat, nu mai aveam aceeași energie, ci doar la jumătate.

Și m-am speriat foarte tare, pentru că puteau fi cauze diverse. Probabil că fiind foarte aglomerat și mai dinamic, eu mă mai și enervez, câteodată, am văzut o colaborare ca un dezastru. Persoana respectivă voia ca mâine să fie deja ca Smiley”, a povestit bărbatul.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel