Cu ce s-a ocupat Sorin Bontea înainte de a deveni un bucătar celebru: „Primii ani au fost foarte grei. Veneam acasă odată la 7-8 luni”

Data publicării:

Sorin Bontea a dezvăluit cu ce s-a ocupat înainte să devină celebru.

Sorin Bontea este unul dintre cei mai apreciați bucătari din România. Cu toate astea, drumul spre succesul de care se bucură astăzi nu a fost unul ușor. În cadrul unui interviu, celebrul bucătar a dezvăluit cu ce s-a ocupat înainte, dar și cum și-a câștigat primii bani.

Cu ce s-a ocupat Sorin Bontea înainte de a deveni un bucătar celebru

Sorin Bontea a fost invitat în cadrul podcast-ului lui Mihai Morar, acolo unde a mărturisit că s-a angajat de la vârsta de 16 ani și nu i-a fost deloc ușor, la acea vreme fiind doar un copil. 

„Am câștigat primii bani la muncă, m-am angajat la 16 ani. Eu am trecut prin multe, eram puști, eram copil pe atunci. Am lucrat prin Piața Amzei la Gospodina și un bar, după 1990. Era genul ăla de alimentară unde te duceai și luai semipreparate. Eu lucram acolo ca bucătar. Eram tot ajutor de fapt… Am lucrat trei ani, apoi m-au trimis în armată și m-am întors și tot așa era… Cred că ajunsesem bucătar, de la 1.500 de lei aveam vreo 2.150. Pe acolo era salariul.  Primii ani în bucătărie au fost foarte grei. Curăţai cartofi, ceapă, cărai marfă, nu făceai mare lucru. Era foarte multă muncă fizică', spunea Bontea în podcastul lui Mihai Morar.

Sorin Bontea: „Veneam acasă odată la 7-8 luni”

Sorin Bontea a povestit că, la un moment dat, s-a angajat pe vase de croaziere, ajungând să gătească pentru multe vedete internaționale.

„Nici eu nu i-am văzut, serios. Veneam acasă odată la 7-8 luni. Am trecut și eu prin genul ăsta de plecat de acasă. Am lucrat pe vase de croazieră. Unii spun că este rău, alţii spun că este bine, eu zic că am văzut foarte multe, avantajul fiind nu neapărat că înveţi foarte multe în bucătărie, ci că înveţi să fii organizat, înveţi să respecţi reguli, ceea ce în bucătărie este esenţial.Ideea este că eu am avut un foarte mare avantaj că în orice port m-am dat jos şi am gustat din ce se gătea acolo. Eu zic că asta m-a ajutat foarte mult în carieră. În plus, am văzut cam tot ce se poate vedea în lumea asta. N-am văzut India', a spus chef Sorin Bontea.

Sorin Bontea îi datorează soției lui succesul pe care el îl are astăzi


Sorin Bontea a fost nevoit să își părăsească familia pentru a pleca pe mare. Soția lui l-a înțeles și l-a susținut mereu. Sorin spune că îi datorează soției lui succesul pe care el îl are astăzi. 


”Lunile în care am fost plecat pe mare au fost foarte grele şi pentru mine şi pentru soţie. Am făcut un mare sacrificiu. Nu pot să spun că am sacrificat familia şi nu cred că aş fi putut să fac nimic fără ajutorul soţiei. Ea a înţeles foarte bine ce vreau, m-a ajutat, a fost în spatele meu. Şi în mare parte, ei îi datorez poziţia în care sunt astăzi. La început era greu cu comunicarea. (...) Soţia mea are foarte multă grijă de mine pentru că mă iubeşte foarte mult”, a spus Sorin Bontea în urmă cu ceva timp. 

Citește și: Minodora și-a împodobit bradul de Crăciun. Motivul pentru care artista a făcut acest lucru, cu două luni înainte de Sărbători: „Nu am luat-o razna”

Oana Lis rupe tăcerea. Vedeta a dezvăluit motivul pentru care nu l-a dus pe Viorel Lis la azil: „Îl îngrop de viu”

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel