Cristina Cioran, replică pentru cei care au acuzat-o că ea se distrează deși fetița ei este în spital: ”Mi-e foarte greu să accept situația”

Data publicării:
Cristina Cioran, instagram
Descriere foto: Cristina Cioran, instagram

Cristina Cioran le-a răspuns celor care au acuzat-o că se distrează, deși fetița ei se află în continuare internată în spital.

Cristina Cioran trece prin clipe grele după ce fetița ei s-a născut la doar 29 de săptămâni. Micuța a fost internată la Terapie Intensivă, iar actrița a fost nevoită să o lase singură în spital din cauza restricțiilor impuse de pandemia de Covid-19. 

După momentele grele prin care a trecut, Cristina Cioran a plecat la mare, alături de iubitul ei, în timp ce fetița ei a rămas în continuare internată în spital, într-un incubator. Acest gest a înfuriat pe fanii din mediul online, numeroase persoane dezaprobând total faptul că vedeta a ales să se relaxeze în timp ce fiica ei se află încă în spital.

După toate criticile primite, Cristina Cioran a decis să le răspundă gurilor rele, care s-au grăbit să o judece.

”Vă mulțumesc pentru toate gândurile bune, Ema e bine, e e drumul cel bun, face în fiecare zi câte un pas important pentru ea. Acolo, în salon la incubatoare, mai are patru colegi de cameră, două fetițe și doi băieței, în aceeași situație,  iar mămicile lor îi pot vedea în aceleași condiții: de două ori pe săptămână, cu test covid și cu aprobare de la management. Este foarte greu. Vă rog și pe voi să înțelegeți că asta e situația, nu este nimeni de blamat, dar COVID-ul asta, care ne-a dat peste cap! Vă pup, vă iubesc și vă mulțumesc!” , a spus actrița.

 

”Simt nevoia să dau niște explicații. Am fost o zi la mama, eu sunt din Constanța și am fost o zi la mama. Sunt lucruri pe care trebuie să le discutăm, pe care trebuie să le facem și de multe ori nu este suficient un telefon. Îi mulțumesc iubitului meu că nu mă lasă să stau în casă, să pic în vreo depresie și cu orice ocazie mă scoate din casă. Mi-e foarte greu să accept situația, dar asta este! Sper ca într-o săptămână-două să iasă de la incubator și să vedem ce pas urmează. E un drum lung, dar am oameni lângă mine care mă susțin, mă încurajează și mă înțeleg. Noapte bună vă doresc și vă mai spun mâine”, a explicat Cristina Cioran pe rețelele de socializare.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel