Cristina Cioran a dezvăluit chipul fetiței sale. Prima fotografie cu micuța Ema /FOTO

Data publicării:

Cristina Cioran a publicat prima fotografie în care se vede chipul fetiței sale, Ema. 

Cristina Cioran a devenit mamă pentru prima oară la vârsta de 44 de ani și este foarte fericită. Chiar dacă fiica ei s-a născut prematur și a stat în spital câteva săptămâni bune, acum totul a revenit la normal, iar actrița radiază de fericire. 


Cristina Cioran este în culmea fericirii de când a devenit mămică pentru prima oară. Chiar dacă venirea pe lume a fetiței ei i-a dat mari emoții, iată că soarele a răsărit și pe strada actriței.


Vedeta a adus-o pe lume pe fiica ei la doar 29 de săptămâni. Actrița a ajuns de urgență la spital, iar sarcina s-ar fi declanșat din cauza unei toxiinfecții alimentare. Chiar dacă ea a fost externată, micuța a fost nevoită să stea internată în spital, departe de mama ei mai bine de o lună de zile. 


Cristina Cioran a ținut-o departe de rețelele de socializare până acum pe fiica ei, dar iată că fanii au putut în sfârșit să se bucure de chipul frumoasei Ema. Chiar dacă nu ne putem da seama încă cu cine seamănâ mai mult fetița, fanii au fost de părere că a moștenit frumusețea mamei sale. 


„Ea este Ema”, a scris Cristina Cioran în dreptul fotografiei în care apare alături de fiica ei. 

 


„Noi am decis să o cheme Ema de când eram însărcinată în 4 luni. Culmea e că pe 18 iulie este Sfântul Emilian”, mărturisea Cristina Cioran luna trecută, în emisiunea „La Măruță”.


Cristina Cioran a fost invitată în amisiunea lui Cătălin Măruță, unde a povestit experiența dureroasă prin care a trecut.


„Șocant a fost pentru că nu mai eram nici însărcinată, nu aveam nici copilul în posesie. Era copilul meu, sufletul meu, într-un incubator. Cred că am luat o bacterie, ceva, am făcut o enterocolită, ceva urât la stomac.


Am fost la doctorul ginecolog, totul în regulă, am luat un tratament pentru enterocolită, asta se întâmpla joi. Vineri am fost la un spital de stat de urgență, nu mi-au făcut mare lucru, am plecat. Sâmbătă am făcut o monitorizare, toate bune și frumoase.


Duminică m-au apucat niște dureri și am sunat la salvare când am văzut că sângerez. La 8 fără 10 a venit salvarea, la 8 jumătate am născut. Am fost isterică, urlam și în salvare și în spital că e prea devreme.


Medicul cu care am născut mi-a zis că nu avem cum să dăm înapoi. Mă simțeam într-un film.”, a mai spus actrița. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel