Cristi și Ralu, aventurierii de pe YouTube, explorează lumea și împărtășesc povești: La început luam biletul cel mai ieftin / video

Data publicării:
Cristi și Ralu, captură video YouTube, podcastul "Acasă La Măruță"
Descriere foto: Cristi și Ralu, captură video YouTube, podcastul "Acasă La Măruță"

Cristi și Ralu, doi entuziaști ai călătoriilor și ai aventurii, au transformat visul lor în realitate, străbătând globul și împărtășindu-și experiențele captivante unei audiențe tot mai largi pe platforma YouTube. Prezenți la podcastul "Acasă La Măruță", cei doi au dezvăluit că pentru ei călătoriile nu sunt doar escapade obișnuite, ci o filozofie de viață.

În primă fază, călătoriile lor erau ghidate de buget și de dorința de a explora cât mai multe locuri: "La început ne alegeam destinațiile pe buget. Luam biletul cel mai ieftin. Au fost mai multe etape: cel mai ieftin bilet, apoi unde puteam să mergem", a explicat Cristi.

Cu trecerea timpului, au observat că și canalul de YouTube începe să influențeze alegerile lor de călătorie: "Acum a început să dicteze și canalul puțin: chiar dacă aș vrea să îmi petrec vara pe plajă în Grecia, n-aș putea să o fac, pentru că lumea se plictisește. Mai degrabă le arăt cum e viața pe munte, în Rwanda. Ăsta cred că e cel mai nasol lucru, dar cred că i se întâmplă oricărui om care are un business: nu poți să decizi între ce vrei să faci. Tragi pentru tine sau tragi pentru alții?", s-a întrebat Cristi.

Chiar și cu succesul lor crescând, cei doi rămân modești și sinceri în abordarea lor. "Sunt probabil cel mai puțin cunoscător de algoritmi, de network. N-avem nicio strategie. Video-urile nu au o durată sau temă exactă, noi suntem noi", a adăugat acesta.

În timpul călătoriilor lor, Cristi și Ralu au descoperit bucuria în lucruri simple, precum delectarea cu o cafea delicioasă în Rwanda: "În Rwanda, cafeaua e excelentă. La orice crâșmă, și în ciorap dacă ți-o fac, e excelentă. Eu nu beam cafea, Ralu m-a introdus. Ea poate bea 4 cafele și apoi să se culce. Eu beau cafeaua că e bună", a recunoscut Cristi.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Deaconescu | Categorie: Social


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel