Crema minune, făcută în casă, care te întinerește cu 10 ani. Aplic-o acum pe ten, iar de Crăciun vei străluci de frumusețe și tinerețe

Data publicării:
Imagine cu caracter ilustrativ, sursa pixabay
Descriere foto: Imagine cu caracter ilustrativ, sursa pixabay

Ridurile sunt, întâi de toate, consecința înaintării în vârstă, însă pot apărea și prematur ca urmare a unor obiceiuri proaste precum alimentație deficitară, tutun, hidratare insuficientă sau expunere excesivă la soare. Stresul și insomniile au și ele o contribuție semnificativă la îmbătrânirea prematură a pielii și apariția ridurilor. De sărbători, orice femeie își dorește să fe cea ai frumoasă, prin urmare orice ajutor este binevenit. Vă prezentăm în cele ce urmează câteva măști de față, pe care le pueți face în casă și care vor șterge câțiva ani de pe chip. 

Masca de față cu ou este una dintre cele mai eficiente pentru estomparea ridurilor fine și diminuarea celor adânci. Este o mască naturală, ieftină și, cel mai important, cu efecte destul de rapide. În plus, această mască are și efect de lifting.

Ai nevoie doar de două ingrediente: un albuș și jumătate de linguriță de zeamă de lămâie. Bate albușul cu o furculiță până devine spumos. Evident, nu trebuie să aibă consistența spumei folosite la prăjituri, care nu cade de pe furculiță. Adaugă zeama de lămâie și amestecă bine tot cu ajutorul furculiței, până când preparatul devine omogen.

Cum aplici masca pe ten

 

Înainte de a o aplica, spală-ți foarte bine fața. Întinde masca pe față cu vârfurile degetelor, realizând mișcări circulare. Las-o să acționeze 5-10 minute, apoi spală-te cu apă călduță și aplică o cremă sau un ulei hidratant. Tratamentul trebuie aplicat de 2-3 ori pe săptămână.

 

Citește continuarea pe STIRI DIASPORA



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel