COVID-19. Bilanț 8 februarie 2021. CIFRELE momentului: 1.319 cazuri noi

Data actualizării: | Data publicării:
Coronavirus, sursa pixabay/ autor fernando zhiminaicela
Descriere foto: Coronavirus, sursa pixabay/ autor fernando zhiminaicela

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat bilanțul zilei de 8 februarie 2021.

Până astăzi, 8 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 746.637 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 
692.681 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.319 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 18.961 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 07.02.2021 (10:00) – 08.02.2021 (10:00) au fost raportate 80 de decese (44 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani.

76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.563. Dintre acestea, 958 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.587.941 de teste RT-PCR și 163.997 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.210 teste RT-PCR (4.089 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.121 la cerere) și 3.310 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 39.701 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.254 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 58.041 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 139 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.583 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 7 februarie, 9.512 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.007.694 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel