COVID-19. Bilanț 3 noiembrie 2021. CIFRELE momentului: 10.196 cazuri de persoane pozitive în ultimele 24 de ore

Data publicării:
enriquelopezgarre , pixabay
Descriere foto: enriquelopezgarre , pixabay

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat bilanțul zilei de 3 noiembrie 2021.

Până astăzi, 3 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.676.293 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.785 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 


1.441.340 de pacienți au fost declarați vindecați.  


În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.196 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 149 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

Până astăzi, 49.115 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 02.11.2021 (10:00) – 03.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 451 de decese (221 bărbați și 230 femei), din care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 451 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 5 la categoria de vârstă 30-39 ani, 15 la categoria de vârstă 40-49 ani, 42 la categoria de vârstă 50-59 ani, 103 la categoria de vârstă 60-69 ani, 160 la categoria de vârstă 70-79 ani și 124 la categoria de vârstă peste 80 ani.

417 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 12 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 22 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Dolj și Harghita, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 449 decese.

Din totalul de 451 de pacienți decedați, 411 erau nevaccinați și 40 vaccinați. Cei 40 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. 39 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.741. Dintre acestea, 1.890 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 371 sunt minori, 337 fiind internați în secții și 34 la ATI.
  
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.360.965 de teste RT-PCR și 4.557.196 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.008 teste RT-PCR (12.050 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.958 la cerere) și 42.239 de teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 148.580 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 19.053 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.791 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 92 de persoane. 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.747 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 486 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 2 noiembrie, 3.131 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 545.485 lei. 
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. 
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel