„Costumul cântărea 20 de kilograme”. Provocările cu care s-a confruntat Radu Micu la filmările Rise of Empires: „Călăresc de la 6 ani”

Data publicării:
EXCLUSIV

Radu Micu, actorul care îl interpretează pe Dimitrie, mâna dreaptă a lui Vlad Țepeș, în serialul Ascensiunea Imperiilor: Otomanii/ Rise of Empires: Ottoman, a fost invitatul Georgianei Ioniță, la Interviurile Spectacola și DC News, unde a povestit detalii despre cele trei luni de filmare pentru producția fenomen.

„Ascensiunea imperiilor: Otomanii/ Rise of Empires: Ottoman“, serialul fenomen al momentului, are în distribuție doi actori români. 

Cel de-al doilea sezon al producției, care a fost lansat pe 29 decembrie, îl are în prim-plan pe domnitorul român Vlad Țepeș, interpretat de Daniel Nuță. Radu Micu, un alt actor român, joacă rolul lui Dimitrie, mâna dreaptă a lui Vlad Ţepeş.  

Radu Micu a povestit, în cadrul interviului de la Spectacola și DC News, cum a ajuns să ia rolul lui Dimitrie. 

Cum a ajuns să interpreteze rolul lui Dimitrie


Inițial, producătorii serialului au fost în căutarea a doi actori români pentru rolurile lui Vlad Țepeș și Radu cel Frumos. Au ales, într-un final, un actor român, pe Daniel Nuță, pentru rolul lui Vlad Țepeș, iar pe Radu Micu pentru rolul lui Dimitrie, Radu cel Frumos fiind interpretat, până la urmă, de un actor turc. 

„Inițial, ei s-au gândit că personajele acestea ( n.r Vlad Țepeș și Radu cel Frumos) să fie din România. Eu inițial am dat proba pentru Vlad, împreună cu alți colegi, a luat Daniel. Dar după probă, directoarea de casting m-a sunat și mi-a spus că are două vești, una proastă și una bună. I-am spus „Te rog, începe cu aia proastă”. Și îmi zice „N-ai luat Vlad”. Și am zis „Nu știu care ar mai putea fi aia bună”. Iar ea mi-a spus „Le-a plăcut foarte mult proba ta și ar vrea să lucreze cu tine. Ar vrea să-ți dea Dimitrie, care este generalul lui Vlad”. Am stat un pic, m-am gândit, mi-au convenit toate condițiile, totul a fost absolut minunat și am zis „Da”. 

Nu l-au mai luat pe actorul care să-l interpreteze pe Radu cel Frumos din România, l-au luat din Turcia. Cred că, într-un final, decizia aceasta a fost mult mai bună, pentru că, într-adevăr, Radu cel Frumos a fost, ca personaj istoric, mult mai apropiat de turci. Adică un om care vorbește mai greu limba română, cum a fost actorul acesta, care este de origine turcă, s-a potrivit, după părerea mea, absolut perfect. Istoric, sună bine. 

Pentru că toată viața, de la 3 ani, practic, până la 25, a trăit în Turcia. (...) E o opțiune, nu e o regulă, nu e un lucru prestabilit. E o opțiune pe care a luat-o producătorul sau regizorul, iar mie mi se pare că funcționează foarte bine în context”, a povestit Radu Micu, în emisiunea de la Spectacola și DC News


A stat trei luni în Istanbul pentru filmări

„Au fost săptămâni grele, săptămâni mai ușoare, au fost multe săptămâni. În trei luni, sunt cam multe săptămâni. Am avut și antrenamente, antrenamente de călărie, de lupte, citire de text. Echipa de producție din Turcia a creat un mediu de lucru, de repetiție și de creație absolut minunat”, a mai spus actorul

 

Călărește de la  6 ani, iar asta l-a ajutat să obțină rolul


„Nu este primul film în care călăresc și mă lupt. Cam în 70% din filmele în care am jucat, de afară, am călărit, e un atu de-al meu, călăresc de la 6 ani. 
Iarăși, au fost cerințe la casting, în special, ca actorul să știe să călărească, că de luptat învățăm cu toții, dar e mai greu să înveți să călărești în câteva zile, cât să pară că nu te deranjează”, a dezvăluit acesta.

Costume de 20 de kilograme

„Ca personaj, am avut undeva la patru costume, printre care l-am avut pe cel de luptă, din niște zale, cacre aveau în jur de 17-20 de kilograme, plus celelalte haine, care erau dintr-o pâslă grea, plus mantiile din piele.

Prima oară, noi deja repetasem de vreo două săptămâni antrenamentele pentru lupte și creasem deja coregrafia, și când ne-am dus la probele de costum și ne-au pus zalele pe noi, m-am uitat la Daniel și i-am zis: „Ce facem, că nu se poate? Eu nu mă pot mișca”. Cu încă 20 de kilograme peste mine, nu știam ce să fac. Am făcut un antrenament și cu ele, am pus mâna, m-am dus la sală un pic mai mult decât făceam înainte, ca să pot să stau pe cal. 

Au existat niște elemente destul de grele și destul de greu de realizat, dar cred că ele fac farmecul poveștii. 

Echipa de producție a fost extrem de amabile și au gândit lucrurile astfel încât să nu ne chinuie, și să le folosim doar când e necesar.  Nu pur și simplu să ne îmbrace în zale de dimineață și să ne dea drumul pe câmp și să ne lase până seara în zale. Au fost mega atenți”, a mai spus acesta.

 

Radu Micu: „Exista un nivel de testosteron destul de mare”


Cum s-au integrat în echipa din Turcia

„Am fost primiți extrem de bine, au fost extrem de respectuoși. Și noi, la rândul nostru, față de ei. M-a distrat un singur lucru, că la un moment dat, după ce am citit toate cele șase episoade, s-au terminat aproape toate repetițiile, producția a zis ca toți actorii implicați în film să se întâlnească unde s-au făcut repetițiile și să se facă niște repetiții de luptă și călărie împreună, ca să ne cunoaștem înainte de a începe filmările. Și a fost absolut minunat, pentru că eu, personal, cred că eram și cel mai mare dintre ei, am 40 de ani, cred că cel mai mare dintre ei, de sub mine, avea 30 și ceva de ani, exista un nivel de testosteron destul de mare, deși era un câmp deschis, se simțea nivelul acela de mândrie. Am vorbit, la un moment dat, cu Daniel: „îmi pare rău, o să trebuiască să ținem și noi standardul sus, pentru că, totuși, ne reprezentăm pe noi”, a mai spus el.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel