Cosmina Păsărin, despre motivul pentru care este încă singură: „Totul este așa cum trebuie să fie acum”

Data publicării:
Cosmina Păsărin, foto Instagram
Descriere foto: Cosmina Păsărin, foto Instagram

Cosmina Păsărin este destul de discretă atunci când vine vorba de viața sa privată. Recent, vedeta și-a deschis sufletul și a dezvăluit de ce nu are iubit. 

Cosmina Păsărin este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România. Aceasta a vorbit deschis despre situația ei amoroasă. Vedeta nu are un iubit și spune că nu a găsit persoana potrivită lângă care să poată găsi fericirea. 


„Nu am întâlnit, deocamdată, o persoană potrivită și sunt OK cu asta. Deși îmi place să stau singură, îmi place la fel de mult și viața în doi. Are un farmec aparte viața în doi.


Însă, pentru a avea parte de o relație sănătoasă, mi-ar plăcea să am lângă mine un om înțelept care știe să iubească și știe să trăiască în doi.


Să aibă un suflet bun și să trăim împreună în liniște. Bineînțeles, nu m-ar deranja dacă are chiar și simțul umorului.


Este clar pentru mine că totul este așa cum trebuie să fie acum și la fel de clar este și faptul că va veni și acel moment în care voi întâlni pe cineva. Există un om potrivit pentru fiecare dintre noi.


Drumul până la el s-ar putea să fie mai greu, însă acel om există. Știu și simt asta”, a declarat ea pentru CANCAN.RO


Cosmina Păsărin, în vârstă de 39 de ani, spune că a avut mai multe relații de-a lungul timpului despre care a spus că au fost „toxice” și nu vrea să repete greșelile din trecut. 


Vedeta spune că niciodată nu a visat să ajungă în fața altarului și să aibă copii. Cosmina Păsărin nu vrea să se grăbească și așteptă să își găsească sufletul pereche. 


„În trecut, din păcate, am stat și am încurajat câteva legături toxice pentru că n-am știut mereu să fac alegeri și să iau cele mai bune decizii.


M-am lăsat păcălită, m-a furat peisajul, am stat mai mult decât trebuie unde nu trebuie. Au fost, totuși, niște lecții extraordinare pentru mine. Bine că le-am avut, dar nu vreau să mă mai întorc acolo și să mai trăiesc vreodată așa.


Ce știu eu sigur acum este că vreau ca următoarea mea relație să fie cu adevărat specială și tocmai de aceea nici nu forțez nimic. Nu mă grăbesc, nu alerg, nu caut.


N-am energie să mă agit, ar fi chiar nesănătos să fac asta, așa că las totul să vină de la sine și iau lucrurile fix așa cum sunt”, a adăugat actrița. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel