Comorile din studioul artistei Paula Seling. Cu ce și-a ocupat timpul în pandemie

Data publicării:
Paula Seling, foto Instagram
EXCLUSIV
Descriere foto: Paula Seling, foto Instagram

Paula Seling a mărturisit, în exclusivitate la interviurile Spectacola și DC News, că a petrecut foarte mult timp în studio, în perioada aceasta, unde a lucrat la mai multe piese  surpriză. 

Invitată în platoul Spectacola, Paula Seling a povestit care sunt comorile la care a lucrat ăn studioul ei, în perioada aceasta.

 

În pandemie am muncit foarte mult în studio, pentru că nu am avut altă soluție. Așa că am scris muzică, am orchestrat, am cântat, am studiat. Am foarte multe piese lansate în perioada aceasta. De exemplu, un remake al celebrei piese „Love Story”, din filmul Love Story, de pe vremea părinților noștri. Am scos o variantă superbă, realizată de Sandu Corgoș, din Republica Moldova, a piesei intrată în patrimoniul UNESCO, scrisă de maerstrul Eugen Doga, „Vals”, din filmul „Dulcea și tandra mea fiară”. Este o variantă foarte intersantă, pentru că îmbină un sound clasic cu unul modern. Nu credeam că Sandu va reuși să surprindă astfel de frumuseți melodice.

Apoi am scos „Inimă, tu cântă”, un videoclip al unei piese pe care am scris-o în perioada când eram în facultate. Eu am terminat Conservatorul și Masterul în compoziție, iar în perioada Conservatorului eram obsedată de sound-uri vechi, antice, de moduri populare și am scris un cântec un pic mai aparte. Videoclipul, filmat chiar de soțul meu, acum doi ani,  când am avut fenomenul acela extrem de rar întâlnit, când plouă și ploaie îngheață pe copaci, conține imagini exact din acea perioadă, din București și din Baia Mare. 

Recent, chiar de 1 decembrie 2020, am scos și varianta mea a imnului național. O variantă pe care am avut bucuria să o înmânez celor de la Televiziunea Română, care au difuzat-o cu drag. Pe 24 ianuarie, am făcut propria verisiune pentru Hora Unirii, filmată chiar în clădirea simbol a culturii românești, Ateneul român. Este filmată tot de soțul meu”, a povestit artista la interviurile Spectacola. 

Mai jos, puteți urmări interviul integral cu Paula Seling, cât și videoclipurile pieselor lansate în pandemie. 

 

 

 

Paula Seling- remake Love Story

 

 

Paula Seling-Inimă, tu cântă

 

 

Paula Seling - Hora Unirii

 

Paula Seling- Deșteaptă-te române

 

 

 

Paula Seling - Mândra și tandra mea fiară



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel