Clipe de groază pentru doi artiști. Un membru al trupei a fost confirmat cu COVID-19: "De unde să se prindă"

Data actualizării: | Data publicării:
Jador, instagram
Descriere foto: Jador, instagram

Jador și Bogdan Mocanu trec printr-o situație delicată, după ce au aflat că un membru al formației artistului a fost testat pozitiv cu coronavirus. 

Totul a pornit de la un membru al formației lui Jador, care a fost confirmat cu COVID-19. Bogdan Mocanu a povestit pe rețelele de socializare cum s-a întâmplat totul și spaima prin care au trecut. Potrivit acestuia, cei doi au stat două zile în prezența persoanei infectate cu coronavirus. Cei doi nu știu dacă au fost infectați, dar așteaptă să vadă cum decurge situația.

"Cum facem în condițiile în care două zile am stat aproape non-stop cu el. Mă sună Jador să îmi spună că un băiat de la el din formație a fost testat pozitiv cu coronavirus", a spus Bogdan Mocanu pe Instagram.

Spre deosebire de Bogdan Mocanu, care nu s-a arătat prea afectat de cele întâmplate, Jador este destul de îngrijorat de situația în care se află.

"A început să îmi spună simptomele pe care le are. Era foarte îngrijorat. De unde să se prindă COVID-UL de noi...", a mai povestit Bogdan Mocanu pe Instagram.

Ei bine, Jador și Bogdan Mocanu nu prea au ce face în această situație, decât să își facă testele și să afle dacă au luat contact sau nu cu virusul care a împânzit o lume întreagă.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel