Cîmpeanu: 7.000 de elevi din totalul de 3 milioane vor fi nevoiţi să înveţe online săptămâna viitoare

Data publicării:
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, foto Facebook
Descriere foto: Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, foto Facebook

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că 7.000 de elevi din totalul celor aproape 3 milioane vor fi nevoiţi să înveţe online săptămâna viitoare, menţionând că aceştia provin din unităţile de învăţământ în care există probleme de infrastructură şi din cele aflate în localităţile unde a fost depăşită rata de 6 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori.

El a spus că în opt şcoli din Bucureşti se va învăţa online.

"Situaţia la nivel naţional este următoarea: în cele 12 localităţi, care vineri au depăşit rata de infectare de 6 la mie, învaţă un număr de 2.400 de elevi. Se adaugă, de asemenea, şcolile care au probleme de infrastructură. Din Bucureşti au rămas doar 8 şcoli care vor învăţa online. Am anunţat deja: la Colegiul Ferdinand - am fost la faţa locului, împreună cu doamna inspector general, cu autorităţile locale - s-a identificat soluţia: cei 750 de elevi vor putea să meargă la şcoală cu prezenţă fizică. De asemenea, Şcoala 49, care avea probleme generate de întârzierea lucrărilor, a raportat că a rezolvat aceste probleme şi cei peste 1.200 de elevi vor putea să înveţe mâine cu prezenţă fizică. În Bucureşti în total mai rămân doar 2.723 de elevi care, din păcate, vor fi nevoiţi să înveţe online săptămâna aceasta în 8 şcoli. În celelalte 10 situaţii la nivelul ţării există încă 2.000 care, din păcate, din cauza problemelor de infrastructură vor fi nevoiţi să înveţe online. Deci 2.000 în ţară, 2.723 în Bucureşti, 2.400 în cele 6 judeţe în care s-a depăşit rata de infectare de 6 la mie, deci 7.000 de elevi din totalul celor aproape 3 milioane de elevi vor fi nevoiţi să înveţe online săptămâna viitoare", a precizat, duminică, ministrul Educaţiei, după videoconferinţa premierului Florin Cîţu cu prefecţii şi reprezentanţii DSP pe tema începerii anului şcolar.

El a spus că a fost rezolvată parţial problema şcolilor care nu aveau prevăzute izolatoare.

"S-a rezolvat parţial problema izolatoarelor. Erau 256 de şcoli care nu aveau izolatoare, 37 doar în Bucureşti, au rămas 25. În total, la nivelul ţării, sunt 200 de şcoli care încă nu au identificate izolatoare, în general sunt şcoli din mediul rural care au doar două, trei patru încăperi şi au o problemă cu identificarea izolatoarelor. Dar, împreună cu autorităţile locale, am fost asiguraţi că vor fi găsite soluţii", a arătat Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a mai spus că, din cele 253 de şcoli care nu aveau îndeplinite condiţiile de protecţie sanitară, peste 50 de unităţi şcolare au rezolvat situaţia între timp.

"Se lucrează la restul de 200 de şcoli. În general le lipseşte autorizaţia de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică, lucru care este cunoscut. Este vorba de alimentare cu apă şi alte astfel de probleme. Din cele 139 de şcoli identificate cu probleme la instalaţia de încălzire, au fost rezolvate în cea mai mare parte, din perspectiva încălzirii. Spre exemplu, în judeţul Bacău, de la 56 de şcoli cu probleme la instalaţia de încălzire au rămas doar cu 7 şcoli cu probleme la instalaţia de încălzire", a adăugat Cîmpeanu, potrivit Agerpres.

 

 

Cîmpeanu: Părinţii pot participa la festivităţile de începere a anului şcolar, în funcţie de condiţiile fiecărei şcoli

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că părinţii pot participa la festivităţile de începere a anului şcolar, în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei şcoli, menţionând că recomandarea ar fi de a se evita, în măsura posibilului, prezenţa acestora alături de elevi sau măcar să nu vină ambii părinţi.

"Părinţii pot participa la festivităţile de începere a anului şcolar, însă în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei şcoli. Este vorba de dimensiunile spaţiilor deschise pe care şcolile le au la dispoziţie. Diferă de la o şcoală la alta, se face recomandarea, mai apăsat sau mai puţin apăsat, de a se evita, în măsura posibilului, prezenţa părinţilor alături de elevi la începutul şcolii sau măcar să nu vină ambii părinţi la începutul şcolii. Nu este o interdicţie, este o recomandare", a afirmat Cîmpeanu, după videoconferinţa premierului Florin Cîţu cu prefecţii şi reprezentanţii DSP pe tema începerii anului şcolar.

El a spus că fiecare şcoală are condiţii specifice, iar directorii unităţilor de învăţământ au datoria de a anunţa părinţii cât de mult poate permite accesul.

"Dar, în general, peste tot este permis accesul părinţilor, cu această rugăminte de înţelegere că prezenţa multor părinţi, bunici creează aglomerări care amplifică posibilitatea de transmitere a virusului care se poate întoarce împotriva propriilor copii sau nepoţi, împotriva şcolii cu prezenţă fizică", a adăugat Cîmpeanu.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play


DC Media Group Audience

pixel